thumb_350_9nwln_halep.jpg

Salutare, cetățeni frumoși și responsabili ai județului Mureș. Este luni, a fost un weekend plăcut și ne-am întors cu energie la activitățile noastre. Avem o zi plină cu știri bune și vă invităm să le citiți în exact 2 minute. 

Un poliţist mureşean este plecat pentru următoarele două luni într-o misiune de suport operativ în Franţa – Paris. Poliţistul va executa misiunea în uniformă şi va desfăşura activităţi specifice în vederea combaterii micii criminalităţii generate de cetăţenii români şi nu numai. (află detalii

E.ON şi MOL vor dezvolta, în România, o reţea naţională  de 40 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice. Investiţia, care va începe în acest an şi se va încheia în 2020, va fi susţinută cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene. (află detalii)

Rata de promovare a BAC-ului a crescut cu aproape două procente în urma soluţionării contestaţiilor. Au fost depuse 311 contestaţii, iar după soluționarea lor, 15 medii au rămas neschimbate, 114 au scăzut, iar 182 au fost mărite. (știre completă) 

Între 30 august și 3 septembrie municipiul Tîrgu Mureș va găzdui pentru prima dată Campionatul Mondial de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor. Evenimentul va reuni cele mai bune 36 de echipe din întreaga lume. (citește materialul) 

Simona Halep (FOTO) a învins-o luni, 10 iulie, cu 7-6, 6-2, pe Victoria Azarenka din Belarus, în „optimile” probei de simplu feminin din cadrul turneului de tenis de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului. (articol complet) 

Kiss Imola a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Oradea pentru luare de mită, în legătură cu sponsorizarea unei competiţii internaţionale de fotbal în sală. (știre completă) 

Premierul Mihai Tudose i-a asigurat astăzi şi pe medicii rezidenţi că îşi vor primi în continuare bursele, în valoare de 670 de lei, după ce în spitale a apărut îngrijorarea că plata acestora va fi sistată odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării bugetarilor. (vezi mai mult) 

Ați dat și voi un LIKE, un Share? Așteptăm încurajările de la voi și propuneri pentru noi materiale. Să aveți o seară cât mai reușită! 

 


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau