thumb_350_kteim_service.jpg

Oricât ați voi de indiferenți de sărbătorile de iarnă, cu siguranță nu există om care să nu își aducă aminte acel moment în care își pregătea ghetele/bocancii/cizmele pentru ca Moș Nicolae să lase în ele cadouri. Frumos momentul, nu? În așteptarea Moșului, am pregătit Sinteza Zile din 5 Decembrie. 

Departamentul Supraveghere Piață al Registrului Auto Român a închis peste 200 de service-uri care nu aveau autorizație de funcționare. Măsura a fost luată după un control făcut de inspectorii Registrului la 655 de societăți din toată țara. (vezi detalii) 

Joi, 7 decembrie 2017, Attila Bartis, unul dintre cei mai importanți scriitori maghiari, va avea două întâlniri cu cititorii din orașul în care s-a născut, cu prilejul lansării romanului Sfârșitul, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”. (vezi mai mult) 

Fundația comunitară Mureș organizează dezbaterea publică cu tema “Extinderea zonei pietonale în zona centrală a municipiului Târgu-Mureș” în data de 7 decembrie 2017. (citește știrea) 

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Educației, Petru Andea, a declarat astăzi într-o videoconferință cu inspectoratele școlare că elevii se vor putea pregăti mai bine pe partea de practică și vor avea șanse mai mari să își găsească un loc de muncă. (vezi noutatea) 

Regele Mihai a murit azi,la orele prânzului. Informaţia a fost confirmată în mod oficial de Casa Regală. Majestatea Sa avea 96 de ani. Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus în holul de onoare al Castelului Peleş, iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului de la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală de la Curtea de Argeş, informează familia regală. (vezi mai mult) 

280 de doze de 2,5 grame a primit aseară Spitalul Clinic Județean de Urgență din Tîrgu-Mureș pentru tratamentul de urgență al pacienților cu imunodeficiență primară de imunoglobulină. Încă nu au sosit flacoanele de imunoglobulină de 5 grame, spune managerul unității, dr. Claudiu Puiac. (vezi mai mult) 

Cam atât cu știrile. Dedicam încheierea de articol Majestății Sale, care azi ne-a părăsit pentru a merge într-un loc mai bun. Majestate, îți mulțumim pentru ceea ce ai facut cu și pentru țară. 

 


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau