thumb_350_pmkeg_premiu.jpg

Mai e puțin până când România și Europa vor sărbători împreună o zi extrem de importantă. Ne-am uitat și azi prin presa locală, la ceea ce au scris jurnaliștii mureșeni. Sunteți curioși care sunt titlurile zilei? 

Cele trei lebede care au fost salvate, la sfârşitul lunii aprilie, de specialiştii Centrului de Reabilitare a Animalelor Sălbatice aparţinând Grupului Milvus din Târgu Mureş, după ce au aterizat pe un batal plin de reziduuri petroliere, au dispărut din adăpostul pentru păsări aflate în recuperare. (vezi mai mult) 

In perioada 5-6 mai 2018 orasul Resita a gazduit Campionatele Scolare de natatie rezervat copiilor nascuti 2006, 2005 si 2004 cu participarea a 300 de sportivi din 22 cluburi din tara.Clubul nostru a fost reprezentat de un numar de 16 sportivi, care au castigat 15 medalii. (vezi detalii) 

În perioada 9 – 13 mai se defășoară cea de-a 10-a ediție a International Youth Jazz Competition and Festival la clubul Jazz&Blues Club, Tg. Mureș. (citește știrea) 

Etapa județeană a concursului profesional al serviciilor private pentru situații de urgență se va desfășura în 8 iunie, la Tîrgu-Mureș. Sunt așteptate serviciile din tot județul, care trebuie să se înscrie până în 24 mai. (vezi mai mult) 

Ziua Independenței proclamată în 1877, Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial din 1945 și Ziua Europei sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român în ziua de 9 mai. În județul Mureș, mai multe primării au anunțat că vor desfășura activități specifice. (vezi mai mult) 

Cei mai buni jucători de tenis de masă din țară, juniori II, s-au întrecut, timp de două zile, la Mediaș, în cadrul tradiționalului turneu „Top 12”, organizat de Federația Română de specialitate. (citește mai mult) 

Mulțumim pentru că ați fost și astăzi pe mures.ro. Comentariile voastre pot fi lăsate pe pagina noastră de Facebook. Să aveți timp fain alături de cei dragi! 

 


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau