thumb_350_spxk1_platoul-cornesti.jpg

Mijloc de săptămână pe mures.ro, cu știri interesante și rezultate la meciurile de la Campionatul Mondial. Știm, tot amintim mereu de asta, însă ne permitem să ne bucurăm de spectacol. Înapoi la știrile de pe Sinteza Zilei. 

Anul acesta, în județul Mureș au fost înscriși 4.237 de elevi, la Evaluarea Națională (din care 281 nu s-au prezentat la examen). Aceștia au provenit din 192 de școli mureșene. (vezi clasamentul) 

În complectarea dotărilor existente aflate pe Platoul Corneşti, se propune realizarea unui restaurant de mici dimensiuni, dar cu terase largi. Proiectul va fi suspus joi la vot în ședința de Consiliu Local Tîrgu Mureș. (află mai mult) 

Municipiul Tîrgu Mureș dorește amenajarea unui campus pentru circa 2.000 elevi și studenți care să conțină dotările specifice unei instituții de învățămând preuniversitar și universitar în domeniul artelor. (vezi mai mult) 

Decizia a luat-o pe 21 iunie Guvernul României, care a aprobat modelul steagului municipiului Sighișoara. Acesta poate fi arborat alături de drapelurile României și al Uniunii Europene. (află mai mult) 

O nouă obligativitate a românilor pe care o aduce la cunoștință Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Mureș. Termenul de șase luni curge din momentul întoarcerii în ţară sau de la obţinerea în străinătate a certificatului/extrasului de stare civilă. (vezi detalii) 

La Ulcinj, în Muntenegru, în perioada 28 iunie-2 iulie, se desfășoară Campionatul European de handbal pe plajă, rezervat juniorilor cu vârsta sub 18 ani. La masculin, România face parte din grupa A, alături de Polonia, Spania și Olanda, iar la feminin va evolua, în cadrul grupei B, alături de Portugalia, Croația și Franța. (citește materialul) 

Mulțumim că ați citit și astăzi Sinteza Zilei. Ne bucurăm că putem aduna pentru voi cele mai bune știri în fiecare zi. Să aveți o seară excelentă! 

 


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau