thumb_350_xjr43_autostrada.jpg

Mijlocul săptămânii a adus o vreme mohorâtă la Tîrgu Mureș, însă cu ceva energie pozitivă am trecut cu bine de ziua de azi. Suntem gata să vă spunem ce știri și noutăți avem, nu înainte de a vă mulțumi că sunteți pe mures.ro. 

Circulaţia pe DN 15 va fi parţial închisă, joi, între localităţile Cheţani şi Luduş din judeţul Mureş, unde se vor monta grinzi de beton la un pasaj rutier de pe Autostrada Târgu Mureş – Câmpia Turzii, anunţă DRDP Braşov. (vezi mai mult) 

În data de 10 septembrie 2018, peste 800 de înotători vor intra la antrenamente, începând de la ora 6,00, în „balonul” pus la punct în această vară. (citește știrea) 

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș va organiza, în perioada 12 – 13 decembrie 2018, prima conferință internațională din Sud-Estul Europei de medicină personalizată „First International Conference on Innovations in Population Health and Personalized Medicine”, cu participarea a numeroși specialiști din întreaga lume. (află mai mult) 

Culturile de tomate în sere și solarii din Mureș, amenințate de dăunători. Atenționarea a fost făcută de directorul Direcției pentru Agricultură Mureș, ing. Ioan Rus. Acesta spune că în dăunătorii au fost depistați în spațiile deschise dar aici pericolul este redus întrucât culturile se apropie de final. (citește materialul) 

1500 de porci mistreți împușcați în Mureș. Măsura a fost luată pentru a preveni apariția pestei porcine africane, a declarat astăzi directorul Direcției Agricole Mureș, Ioan Rus. (vezi mai mult) 

Rata finală de promovare în a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, este de 29,7%, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. (vezi mai mult) 

Așa cum știți, Sinteza Zilei vă aduce în fiecare zi cele mai noi știri din întreg județul Mureș. Dacă vreți să comentați cu privire la ceea ce s-a întâmplat astăzi, puteți să faceți acest lucru pe pagina noastră de Facebook. Numai de bine! 

 


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau