thumb_350_nipm6_medifun-2018-800x533.jpg

A venit ziua în care ne gândim deja la weekend și pregătim câteva rânduri despre posibilitatea de a vă petrece timpul liber. Exact, e vorba de evenimentele care au loc în județ în această perioadă. Hai să începem. 

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță o nouă reprezentație cu spectacolul IVANOV de A. P. Cehov în regia lui Claudiu Goga și scenografia Liei Dogaru. Reprezentația va avea loc miercuri 17 octombrie 2018, de la ora 19:00, la Sala Mare! (află detalii) 

Filarmonica din Târgu Mureş vă invită la FESTIVALUL DE MUZICAL INTERNAŢIONAL „IN MEMORIAM CONSTANTIN SILVESTRI”, EDIŢIA A XXVIII-A. În cadrul mai multor concerte care vor avea loc în perioada 4-25 octombrie, azi sunteţi invitaţi la Concertul simfonic extraordinar de muzică franceză va avea loc la Palatul Culturii, în sala mare de la ora 19.00. (citește știrea) 

Galeria Art Nouveau şi Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Mureș vă invită în data de 11 Octombrie 2018, ora 18:00, la vernisajul expoziţiei Uniunii de creaţie KAPOS ART TÎRGU MUREŞ. (vezi mai mult) 

Organizat de Liga Studenților din Tîrgu-Mureș, festivalul Medifun a ajuns la cea de-a 18 ediție și se desfășoară în perioada 10-14 octombrie, în zona Complexului de Sport și Agrement ”Mureșul”. Medifun este un festival socio-cultural-sportiv ce se desfășoară sub forma unui concurs între echipe, pe o durată de 5 zile. (vezi mai mult) 

În data de 20 octombrie, orașul nostru este mai colorat datorită Retro Paradei de toamnă. Puteți revedea mașini de epocă și mașini clasice, în Piateta cetății medievale Târgu Mureș. (vezi mai mult) 

Tu, iubitor de vinyl ești invitat la o seară faină de jazz / funk / soul / world music / rock’n’roll. Și dacă, dacăă…ai și ai vrea să fi parte activă, hai cu a ta colecție de muzică și laudă-te cu ea! (află detalii) 

Ne oprim aici cu evenimentele pentru că v-am adus câteva alternative interesante și diverse. Așa că, get ready pentru ziua de vineri și fă lista pentru weekend! Seară excelentă! 

 


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau