thumb_350_e3pbw_mures.jpg

E deja o obișnuință să începem săptămâna cu Sinteza Zilei. Facem o radiografie a presei pentru voi și selectăm cele mai importante titluri ale zilei pe care le aducem pe mures.ro. Sunteți gata? 

Primăria municipiului Tîrgu Mureş, în parteneriat cu asociațiile persoanelor vârstnice, invită pensionarii cu domiciliul sau reședința în Tîrgu Mureş, la „REVELIONUL PERSOANELOR VÂRSTNICE”, în data de 31 decembrie 2018. (vezi mai mult) 

Toate utilajele sunt pregătite să intervină pe drumurile județene, așteptând doar ordinul de intervenție, a declarat luni într-o conferință de presă președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc. Potrivit acestuia, contractele de deszăpezire sunt semnate pentru toate tronsoanele de drum județean administrate, iar ordinul de începere s-a dat de săptămâna trecută.  (citește materialul) 

„România interbelică” – un spectacol-concert cu actorul Theo Marton și Cvartetul Bohemia. Evenimentele incluse în cea de-a șasea săptămână în care se derulează proiectul „100 de ani în 100 de concerte” la Tîrgu-Mureș, organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Asociația Neumarkt Events, se vor desfășura în data de 21 noiembrie, la Teatru 74. (vezi mai mult) 

Pe calea ferată se circulă în condiţii de siguranţă, anunţă CFR Călători care precizează că nu sunt trenuri anulate sau blocate. (află mai mult) 

Ceremonia de dezvelire și slujba de sfințire a Monumentului Eroilor de la Catedrala Ortodoxă în Sighișoara, au avut loc astăzi, de la ora 11. Evenimentul a debutat cu acordarea onorului gărzii militare, urmat de slujba de sfințire, un moment cultural artistic și s-a încheiat cu o paradă militară. (află mai mult) 

diția de toamnă a Târgului naținal de Turism s-a încheiat duminică la Romexpo București. Prin Asociația ”Visit Mureș”, județul Mureș a avut un stand propriu care s-a bucurat de vizita a mii de persoane. (vezi mai mult) 

Sinteza Zilei a ajuns la final și vă mulțumim că sunteți alături de noi. Așteptăm părerile voastre în comentariile de pe Facebook. 


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau