thumb_350_kda47_CIT-TM.jpg

Marți, 19 aprilie, de la ora 19.00, Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureș va găzdui poate cel mai așteptat meci al anului din futsal-ul românesc. City'us - Informatica Timisoara sau înfruntarea dintre cele mai în formă echipe ale momentului. O adevărată finală care se se dispută înainte de startul play-off-ului. Dacă pentru adversari, meciul de marți poate reprezenta doar o verificare înainte de startul meciurilor eliminatorii, aceștia nemaiputând pierde locul 1, pentru tîrgumureșeni, partida este un meci deosebit de important. O victorie sau chiar un rezultat de egalitate o plasează pe City'us pe locul 2, în fața echipei din Deva, oferindu-i astfel avantajul a două jocuri pe teren propriu într-o eventuală dispută în semifinale cu Autobergamo.

În acest moment, Timișoara are 63 de puncte, Deva 60 iar City'us 59. Cu o victorie, campioana ar urca singură pe locul 2, iar în caz de egal ar acumula tot 60 de puncte. Cum disputele directe s-au încheiat cu același rezultat (2-5 la Tîrgu-Mureș și 5-2 la Deva) departajarea s-ar face la golaveraj, unde tîrgumureșenii au un plus 7 în fața devenilor.

Cu siguranță, antrenorii Lucian Nicușan, Cosmin Gherman și Raul Ungur vor pregăti meciul pentru o victorie, formația arătând o formă foarte bună în ultimele partide. Pentru jocul de marți, există însă unele probleme de sănătate în lotul tîrgumureșean, fiind făcute eforturi pentru recuperarea unor jucători.

City'us - Informatica Timișoara, marți ora 19.00 în Sala Sporturilor, un meci așteptat de toți iubitorii de futsal din România. Un meci în care se vor înfrunta unii dintre cei mai buni jucători din țară, dar și un duel între stranieri, cele două loturi cuprinzând jucători din Brazilia, Spania, Portugalia sau Serbia.

Suporterii mureșeni sunt așteptați într-un număr cât mai mare pentru a-și încuraja favoriții, într-un meci care se anunță spectaculos. Vă reamintim că jocul nu va putea fi urmărit în direct la TV, singura posibilitate fiind din tribunele Polivalentei tîrgumureșene.

Hai City'us ! Hai Tîrgu-Mureș !


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau