thumb_350_uka4d_foto Florea masina.jpg

Salutare tuturor! Sinteza Zilei din 31 august vine cu ultimele știri apărute azi în județul nostru. Sperăm că v-ați bucurat de ultima zi de vară calendaristică a acestui an și sunteți gata de începutul lui septembrie. Să vedem ce avem astăzi la capitolul „Noutăți”. 

Mergem la vot pe data de 11 decembrie. Guvernul a decis în ședința de azi că alegerile parlamentare vor avea loc pe 11 decembrie. Decizia nu este agreată de toți reprezentanții partidelor politice mari. Aceștia spun că bugetul pe anul 2017 va fi votat abia în luna februarie a anului viitor. (articol complet)

Întregul online local duduie din cauza unei știri mai “colorate”. Primarul Dorin Florea a fost lăsat fără permis timp de 60 de zile de polițiștii mureșeni pentru că a intrat pe interzis. (vezi declarația primarului) 

Castelul Teleki va găzdui în acest weekend a doua ediție a Zilelor Mocăniței. Organizatorii au pregătit muzică, hamace și proiecții de filme, în cadrul unui eveniment care se anunță a fi cel puțin interesant. (articol complet) 

Elevii care vor intra în clasa a IV-a au o problemă în ceea ce privește manualele școlare. Toate manualele pentru clasele 0 – 10 sunt sosite în inspectorat, cu excepția manualelor de clasa a IV-a, unde au apărut din nou probleme cu licitația și contestațiile – e vorba acolo și de manuale digitale. (citește mai multe detalii) 

Astăzi este Ziua Limbii Române. 31 august a fost legiferată ca zi festivă în 2013, pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională. (articol complet) 

Consilierii locali ai municipiului au avut nevoie de aproape 3 ore pentru a aproba proiectul prin care bugetul municipiului Tîrgu-Mureş a fost rectificat cu 52 de milioane de lei. Cele mai aprige discuţii au fost la capitolele privind finanţarea cluburilor sportive, mai ales cea a clubului de fotbal ASA care se află în insolvenţă şi unde există şi un dosar penal trimis în instanţă de DNA. (află detalii) 

Conducerea BC Mureş anunţă pe pagina sa oficială că sistemul de desfăşurare al Cupei Mureş, ediţa a VII-a se schimbă din cauza problemelor medicale ale celor cinci jucători accidentaţi. Antrenorii echipei, de comun acord cu antrenorii echipelor invitate, au hotărât sa joace câte două meciuri după programul pe care îl găsiți AICI

Plafonul pentru programul "Prima Casă" va fi suplimentat în luna septembrie, a declarat ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu. Totodată, ea a spus că în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părțile implicate să își poată face planuri pe un astfel de termen. (articol complet) 

Ca de fiecare dată vă mulțumim pentru interes, pentru Like-uri, pentru laude și critici. Mâine ne “citim” din nou. Mures.ro este sursa ta zilnică de informare. Numai bine! 

 


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau