thumb_350_s5vio_scoala-foto-facebook.png

Elevii din Târgu-Mureș vor avea discipline noi în anul școlar 2016-2017. Dintr-un discutie inregistrata pe secret am aflat că cei mici vor avea ore de dans pe manele, cursuri de “Partikip” la  concursurile fantomă de pe Facebook, ore speciale pentru învățarea artei “Cum să-ți păcălești părinții că nu ai luat note sub 5” și o curriculă specială de “Cum să îți faci prima iubită pe Facebook”. 

Întrebați despre motivele pentru care au ales aceste noi discipline, reprezentanții Ministerului Educației și cei ai Inspectoratului Școlar Județean Mureș au declarat: “Nu considerăm că e o noutate absolută. Nu facem decât să oficializăm ceea ce deja există în apucăturile elevilor noștri. Câți dintre noi nu au fost deranjați de elevii care cer manele la Balul Bobocilor și apoi dansează de parcă sunt la un concert din anii ‘80? Cine nu a scris vreodată un comment cu Partikip pe Facebook? Și de ce să nu recunoaștem, viața se trăiește pe Facebook. Și noi, oamenii căsătoriți, agățăm pe Facebook pentru că nu mai merge pontul cu “Băieții la bere”. De ce să nu îi învățăm pe elevi toate aceste lucruri la rang oficial? De ce să nu transformăm aceste apucături în artă?” a declarat pentru mures.ro coordonatorul noilor discipline, inspectorul Dorian Învățăcescu. 

Părerile părinților sunt împărțite. Unii consideră că nu e normal că elevii să învețe cum să ascundă note și că aceștia ar trebui să învețe dansul pe manele de pe canale TV importante ca Taraf TV. Alții sunt de acord cu noile discipline și afirmă că a participa la concursuri de pe Facebook e o adevărată artă, iar cei mici trebuie să aibă discernământ atunci când o să aleagă între “Partikip” și “Vreau să kastig”.

Acest articol trateaza subiectele de mai sus in gluma ... Va sfatuim sa faceti la fel


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau