thumb_350_auoo9_tiff 26 sept.jpg

Începem o nouă săptămână cu Sinteza Zilei, azi, 26 septembrie. Am avut TIFF Mures în weekend, multe festivaluri și puține grade în termometre. Dragi cititori din online, vă mulțumim că sunteți alături de noi într-o nouă săptămână pe Mures.ro. Să începem! 

Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Werner Hans Lauk, ambasadorul Austriei, Gerhard Reiweger, şi vicepremierul Vasile Dîncu au participat sâmbătă, la Reghin, la cea de-a 26-a întâlnire a saşilor, la care iau parte peste 2.000 de membri ai comunităţii veniţi din Germania, Austria şi România. (articol complet) 

”Let’s do it Romania”, un succes în județul Mureș. Acțiunea, aflată la ediția a V-a, a avut loc în 24 septembrie cu participarea a 6 localități mureșene și a 8 școli și licee din Tîrgu-Mureș, Reghin și Luduș. (articol complet)

Investiție de 5,8 milioane de lei pentru Justiția din județul Mureș. Trei instituții mari din județ se vor muta într-un nou sediu după ce, ani la rând, reprezentanții au atras atenția lipsei de spațiu pentru derularea activității în condiții normale. (articol complet)

A fost un weekend plin de filme bune și concerte la Târgu-Mureș. TIFF Mureș a adus în orașul nostru o serie de actori îndrăgiți. Au fost oferite distincții, iar cei mai căutați artiști ai momentului au fost aplaudați de mureșeni. (vezi detalii) 

Cerșetorie la Tîrnăveni. Cerşetoria se moşteneşte din generaţie în generaţie la Târnăveni. S-a ajuns să existe a treia generaţie în familiile care s-au învăţat să trăiască din cerşit. Dacă pe vremea lui Ceauşescu acest fenomen a fost aproape eradicat, acum se dezvoltă cu o viteză de nedescris. (citește mai mult)

ASA Tîrgu-Mureș a perfectat în aceste zile două noi transferuri. Este vorba de doi jucători israelieni, cu pașaport românesc, ambii în vârstă de 23 de ani. (află mai mult)

Mureşeana Ioana Şulea a obţinut o medalie de argint la concursul de culturism şi fitness „Arnold Clasic Europe 2016”, desfăşurat la Barcelona în Spania. (articol complet)

Vremea va deveni, în următoarele zile, mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă,. Valorile termice, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie vor ajunge până la 25 – 26 de grade Celsius, în majoritatea regiunilor. (vezi detalii) 

Vă anunțăm că am ajuns la finalul unei noi Sinteze. Nu uitați să le trimiteți și prietenilor voștri din online lista cu cele mai importante știri ale zilei, adunate de Mures.ro. Like, Share și Comentarii pe Facebook...sunt bine primite! O seară frumoasă! 

 


Daca ai vazut ceva interesant, deranjant in oras sau ai o idee despre orice legat de orasul Tirgu Mures, scrie un articol. Exprima-ti ideile prin Mures.ro.
Adauga articolul tau