De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 193 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Până acum, 157 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor și Mehedinți, au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internați 179 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.849 de persoane.
Alte 106.463 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 40.987 de teste.