În județul Mureș, la data de 1 aprilie, ora 13.00, se înregistrau 5.910 persoane autoizolate la domiciliu și 347 de persoane aflate în spațiile de carantină.
În ultimele 24 de ore, 432 de persoane au ieșit din autoizolare la domiciliu. De asemenea, 29 de persoane din județul Mureș sunt internate cu suspiciune de infecție cu coronavirus.
Ieri, 31 martie, a fost înregistrat primul deces cauzat de o infecție cu coronavirus în județul Mureș. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani, internat în dimineața zilei de ieri la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Județean Mureș. După amiază, starea sa de sănătate s-a deteriorat, survenind mai apoi decesul. Confirmarea testului de infecție cu coronavirus a avut loc tot ieri, 31 martie. Ancheta epidemiologică este în curs.