Ultimele 3 cazuri, din cele 5 care au fost confirmate Covid19 pozitiv pe raza comunei Sângeorgiu de Mureș sunt din rândul contacților (rudelor) celor 2 persoane confirmate anterior.
Toate cele 3 persoane – o femeie de 52 de ani, un bărbat de 37 de ani și o altă femeie, tot de 52 de ani au și comorbități și au fost internate la spital cu simptome, dar nici una dintre ele nu a fost în stare gravă.
Primarul din Sângeorgiu de Mureș anunță că „deși informațiile oficiale ne parvin foarte greu, cu puține date, și de multe ori cu întârziere, am aflat că, mai avem încă 2 doamne confirmate Covid pozitiv: un medic (în vârstă de 43 ani) și o altă doamnă (în vârstă de 45 ani), care au domiciliul din buletinul de identitate pe raza municipiului Târgu Mureș, dar care locuiesc pe raza comunei noastre. Ambele persoane sunt internate la spital, în stare bună, iar contacții lor au intrat în autoizolare.”