În ultimele 24 de ore, peste 220 de polițiști mureșeni au executat peste 340 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2030 de persoane, în peste 500 de locații și au fost supuse controalelor peste 200 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 269 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 658.000 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență.
Totodată, o persoană a fost mutată din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, ca urmare a nerespectării prevederilor legale incidente.
Au fost controlate în trafic peste 1990 de autovehicule și legitimate peste 3100 de persoane.