Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 9.449 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.
Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.730.979 de lei.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.639 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.
De asemenea, 56 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.