Până astăzi, 24 aprilie, în județul Mureș au fost confirmate 335 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, în județul Mureș, sunt 1.505 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților.
În spațiile de carantină din județul Mureș sunt 277 persoane. Un număr de 47 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș. De asemenea, până la această dată, 75 de persoane au fost declarate vindecate și externate în județul Mureș.
Totodată, până acum, 29 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În cursul zilei de ieri, 23 aprilie, au fost executate peste 335 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, peste 785 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, în urma activităților desfășurate, în intervalul de referință, fiind aplicate 125 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 250.000 de lei.
Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 118 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate cu Ordonanța Militară nr. 3/2020, în valoare de peste 243.000 de lei.
De asemenea, 69 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate în cursul zilei de ieri, pe raza județului, au fost verificate peste 780 de autovehicule și legitimate peste 810 persoane, fiind constatate 52 de abateri de natură contravențională, în valoare de peste 80.000 de lei.