www.mures.ro

joi, iunie 6, 2024
No menu items!
Acasă ȘTIRI După Sibiu, Târgu Mureșul este la UN PAS DE CARANTINĂ?

După Sibiu, Târgu Mureșul este la UN PAS DE CARANTINĂ?

În Târgu Mureș rata infectărilor este 7,85 la mie. Este o cifră la care, în funcție de evoluția din cursul următoarelor zile, autoritățile se pot gândi la carantinarea orașului.

Așa s-a întâmplat astăzi în Sibiu, oraș care a depășit rata de infectări de 11 la mie. Orașele din alt județ vecin, Alba, au depășit, de asemenea, 8 cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. Cea mai mare incidență a cazurilor noi din județul Alba este la Blaj – 9,96 (anterior 9,82), urmat de Alba Iulia – 9,92 (anterior 9,51), Cugir cu 8,78 (anterior 8,70), Sebeș – 8,26 (anterior 7,81).

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat, vineri, că municipiul Sibiu, împreună cu Șelimbăr și cartierul Arhitecților, vor intra, de luni, în carantină. De asemenea, în carantină intră Tălmaciu și Cisnădie. Măsura se aplică timp de două săptămâni.

Mall-urile și magazinele se vor închide în acest weekend, potrivit lui Arafat.

„O excepție va fi în acest weekend și în fiecare weekend după asta, pe durata măsurii de carantinare, este închiderea magazinelor și a mall-urilor pe toată durata weekendului și anume sâmbătă, duminică, cu excepția piețelor agroalimentare, a magazinelor care vând alimente, farmaciilor și cele care vând materiale esențiale, precum alimentele pentru animale șamd”, a declarat șeful DSU.

De asemenea, de luni, mall-urile și magazinele se vor închide de la ora 20:00, în loc de 21.00. Terasele vor fi închise pe durata carantinei. Magazinele vor putea avea în ele maxim o persoană la 8 metri pătrați, respectând toate regulile de sănătate publică.

„Între orele 10.00 și 13.00, procurarea de alimente sau materiale necesare se va face pentru persoanele peste 65 de ani. Pentru ieșirea din locuință și din zonele carantinate există excepții care vor anunțate, precum activitatea profesională, asistența medicală, asistența medicală de urgență, cumpărarea materialelor necesare, alimentelor, pe baza declarației pe propria răspundere”, a mai spus Arafat.

Activitățile religioase se vor desfășura în spații deschise pe durata carantinei.

Între timp, subprefectul de Sibiu a fost demis, în timp ce prefectul este în izolare deoarece este infectat cu coronavirus.

Guvernul a decis, în ședința de joi seara, încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sibiu de către Rareș Macrea.

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments