www.mures.ro

vineri, iunie 7, 2024
No menu items!
Acasă Oameni care schimba EXCEPȚIONAL! Târgumureșeanca de la "Unirea", care pleacă la OXFORD, unde va studia...

EXCEPȚIONAL! Târgumureșeanca de la „Unirea”, care pleacă la OXFORD, unde va studia informatică și filosofie

Ca orice instituție de învățământ care se respectă, Colegiul Național „Unirea” are un profil real, și unul uman. Este doar una dintre explicațiile performanțelor de aici. Ca atare, și laurii sunt împărțiți de cei mai buni elevi ai fiecărui profil. Pe Dana-Andreea Rizoli, șefa promoției 2020 de la profilul uman ați cunoscut-o zilele trecute, iar astăzi v-o prezentăm pe Tereza Emilia Oprea, cea mai bună de la profulul real al binecunoscutului Colegiu Național din Târgu Mureș.

“Sunt proaspătă absolventă a Colegiului Național „Unirea” din Târgu Mureș, cu media 9,98. Cele mai proeminente realizări din cei patru ani de liceu sunt medalii de argint și bronz la Olimpiada Națională de Informatică, locul întâi la Olimpiada Națională de Engleză, mențiune specială la Olimpiada Națională de Științele Pământului și participarea la programul de vară internațional Stanford Pre-Collegiate Summer Institutes, California, SUA”, spune Tereza Emilia, care recunoaște că nu se simte foarte confortabil atunci când trebuie să vorbească despre ea.

De aceea, ne-am bucurat când am aflat că acceptă se ne acorde un interviu, din care eram siguri că vom afla mai multe.

Titlul de „șefă de promoție” înseamnă un singur lucru: responsabilitatea de a fi purtătorul de cuvânt al generației.

Reporter: Prin rezultatul celor patru ani de liceu, ești cea mai bună elevă de la profilul real al Colegiului Național „Unirea” din Târgu Mureș. Cum te simți în această postură?

Tereza Emilia Oprea: Sintagma „cea mai bună” nu este tocmai potrivită, întrucât implică o întrecere, o competiție între colegi și superioritatea învingătorului. Aceste două concepte promovează individualismul, ne învață să fim exact cum nu trebuie să fim în viață: egoiști. Pentru mine, titlul de „șefă de promoție” înseamnă un singur lucru: responsabilitatea de a fi purtătorul de cuvânt al generației. Nu mă consider cea mai bună, ci întru totul la fel de bună ca toți colegii mei.

Reporter: Te-ai imaginat, în trecut, în postura de șefă de promoție?

Tereza Emilia Oprea: Deși ideal ar fi fost să învăț doar pentru a-mi construi o educație riguroasă, nu trăim într-o utopie. Au fost, așadar, momente când m-am imaginat în această postură, căutând mai ales aprobarea socială. Ajunsă aici, însă, am realizat că nu aprecierea celorlalți, deși importantă, îmi oferă sentimentul autentic de satisfacție și mândrie, ci conștiința faptului că mi-am îndeplinit datoria de a învăța.

Multă vreme am visat să fiu vrăjitoare, asemenea eroilor din romanul Harry Potter, apoi astronaut, admirându-l pe Neil Armstrong

Reporter: Cum arătau visele tale când erai copil?

Tereza Emilia Oprea: Multă vreme am visat să fiu vrăjitoare, asemenea eroilor din romanul Harry Potter, apoi astronaut, admirându-l pe Neil Armstrong. Apoi am trecut la vise despre dragoni, elfi și spirite magice, călătorii prin tărâmuri fermecate pline de eroine care salvează lumea. Din toate aceste gânduri copilărești am rămas cu dorința de explorare și curiozitatea de a descoperi lumea, un vis pe care îl împlinesc chiar acum prin educație și călătorie.

Reporter: În acest an, absolvirea a fost trăită în condiții speciale. Cum te-ai simțit, în acest moment important al vieții tale și al generației pe care o reprezinți?

Tereza Emilia Oprea: Știm cu toții că a fost dificil și departe de ce ne-am dorit, deci vă voi spune ce e mai puțin evident. Am învățat că problemele ce ne frământau înainte de pandemie, adică BAC-ul, admiterea, festivitatea, pozele, notele sunt infime pe lângă dificultățile ce pot apărea la nivel mondial, deci nu trebuie să le tratăm ca valoare absolută. În schimb, putem da acest titlu relațiilor pe care la avem cu ceilalți oameni. Dacă iei oamenii din anii de liceu, rămâi cu nimic. Așadar, închei mulțumind profesorilor, prietenilor și familiei pur și simplu pentru că există.

Reporter: Unde va începe drumul tău universitar?

Tereza Emilia Oprea: Am fost acceptată la Universitatea Oxford unde voi studia din toamnă Informatică și Filozofie. Cred că asta rezumă ce voi face în următorii patru ani.

Poate mă decid brusc să descopăr valorile originare și îmi deschid o fermă în satul bunicii

Reporter: Dacă ar fi să faci o proiecție în timp, unde te vezi peste 10 ani?

Tereza Emilia Oprea: Probabil îmi voi susține doctoratul și mă voi implica în munca de cercetare, ideal la un institut faimos, petrecându-mi fiecare vacanță într-o nouă țară, până ajung să le vizitez pe toate. Sau poate mă decid brusc să descopăr valorile originare și îmi deschid o fermă în satul bunicii. Cine știe?

Reporter: Care este mesajul tău pentru cei din clasele mai mici?

Tereza Emilia Oprea: Îi îndemn să nu considere notele sau examenul de bacalaureat autoritatea supremă. Să învețe din pasiune, pentru a-și clădi un viitor și mai ales să învețe din iubire pentru cei din jur: pentru părinții care îi susțin, pentru familia pe care și-o vor construi, pentru viețile pe care le vor salva ca medici, pentru oamenii care vor locui în casele proiectate de ei ca arhitecți, pentru tinerii care vor folosi aplicațiile lor ca viitori informaticieni.

Pentru a ajunge să apreciez Târgu Mureșul la adevărata lui valoare, trebuie mai întâi să plec

Reporter: Cum caracterizezi oportunitățile din Târgu Mureș? Te gândești să revii în oraș după studiile universitare?

Tereza Emilia Oprea: Târgu Mureș are o calitate imbatabilă, ce îl face unic în întreaga lume: aici este familia mea. Deci este acasă, iar omul tânjește întotdeauna să se întoarcă acasă. Însă pentru a ajunge să îl apreciez la adevărata lui valoare, trebuie mai întâi să plec, proces pe care l-am observat la frații mei, studenți  în străinătate. Oportunități în Târgu Mureș există și sunt sigură ca până îmi termin studiile vor fi și mai multe.

 

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments