Procedura de atribuire a contractului de achiziție a 41 de autobuze în urma unei licitații organizate de Primăria Târgu Mureș a fost anulată astăzi, 27 aprilie 2020, în urma unei decizii definitive a magistraților Curții de Apel Mureș.
În, 24 ianuarie 2020 Primăria municipiului Târgu Mureș a decis atribuirea contractului către firma Anadolu Automobil Rom & Radcom (Turcia), unic importator în România al autobuzelor japoneze Isuzu.
Comisia i-a descalificat pe toți ceilalți cinci competitori/ofertanți (Temsa – Turcia; BMC Truck & Bus România – subsidiară a BMC Otomotiv Turcia; Otokar – Turcia; Briari’s Ind România & Iveco – Cehia; Golden Dragon Bus & Xiamen Golden Dragon Bus – China).
Procedura de atribuire a contractului fost suspendată până la soluționarea cauzei, verdictul fiind emis astăzi de Curtea de Apel Mureș. Decizia, care este definitivă, a admis contestaţia BMC Truck & Bus (subsidiara BMC Otomotiv Sanayi ve Ticaret – Turcia) şi a dispus anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică de furnizare a celor 41 de autobuze.
sursa: msnews.ro