“Am avut plăcerea unui dialog special, cu dl. dr. Alexandru Lupșa, o întâlnire de doar câteva ore, dar pe care nu o voi uita curând. Într-un moment dificil pentru Fundaţia Transilvană Alpha, am onoarea de a sprijini un demers social, temerar și meritoriu”, a transmis Cosmin Pop.
Omul de afaceri a răspuns astfel apelului lansat de dr. Alexandru Lupșa, față de situația disperată în care se află Centrul de Zi pentru copiii cu dizabilități severe Perseverența.
”În această calitate de cetățean al acestei URBE în care m-am născut acum 65 de ani, în pământul căreia îmi sunt adânc înfipte rădăcinile, din care am luat energia necesară ca să ridicam acest “vis” pentru cetățenii în nevoie, apelez azi la dumneavoastră târgumureseni, la toate rudele și prietenii din țara asta și de ori unde în lume, să ADOPTAȚI ȘI SUSȚINEȚI FINANCIAR UN TIMP SCURT MĂCAR COPII ȘI FAMILIILE LOR, din punct de vedere financiar, până găsim o rezolvare sustenabila, sau avem o intervenție eficientă a guvernului in soluționarea nefinanțării abuzive locale!!!”, spune Alexandru Lupșa.
Cunoscutul medic târgumureșean a prezentat anterior situația în care se află Centrul de Zi pentru copiii cu dizabilități severe Perseverența.
“Costuri prea mari pentru un rezultat prea mic” este justificarea doamnei director a DAS (Direcția de Asistență Socială), în fata Comisiei de Buget finanțe (a Consiliului Local al municipiului Târgu Mureș – n.r.), deși costul solicitat este la standardul minim de cost propus in feb. 2019 (nevotat) sau cel propus de actualul guvern pentru 2020, iar contribuția fundației este de încă cca 25-30%. Cu aceste argumente s-a încercat, și reușit NEFINANȚAREA in anul 2019, decât la un nivel total inadecvat, penibil, de execuție cu doar 50% din nevoi. Ba mai mult, cu sute de mii de RON donații anuale, aduse în comunitate, ni se solicită cca 20000 RON anual taxa de concesiune pe terenul pe care am construit sediul social. În Târgu Mureș TREBUIE sa plătești la Primărie, ca sa poți îmbrăca pe gratis oamenii nevoiași trimiși tot de Primărie/DAS, ca să ajuți dotări de scoli, de spitale, oameni cu dizabilități, oameni ai străzii, ca sa combați sărăcia și marginalizarea”, spune dr. Alexandru Lupșa.
Omul de afaceri Cosmin Pop a formulat o concluzie a întâlnirii cu Alexandru Lupșa: “Într-o lume mult prea guralivă, e nevoie de fapte. Pe lângă durerea oricărui copil, trebuie să trecem cel putin empatici. Făcătorii de bine, avem datoria să îi sprijinim! Fac acest apel public, prin care vă rog pe voi, cei ce putință și înțelegere, să sprijiniți misiunea fundației, efortul dlui Dr. Lupșa și a colectivului implicat.”