Primele ore ale unei dimineți cu ploaie de mai, par normale în anormalitatea stării de urgență, cel puțin pe drumul care te scoate din Târgu Mureș, pe traseul pe care, de obicei, mergeai la Cluj. Dar nu e ca înainte. Mașini cu șoferi ale căror măști te fac să te gândești la ziua în care ne vom recupera viețile și TIR-uri despre care te întrebi de unde vin și mai ales în ce locuri trebuie să ajungă.
În Ungheni, facem stânga spre Acățari și oricât de mult ne-am agăța speranțele de ziua de după 15 mai, nu putem opri senzația neputincioasă a pielii de găină când realizăm că ne apropiem de locul în care sunt aduși, în continuare, oameni care au murit și că alte zeci de oameni vor trăi toată viața cu imaginea traumei de a fi fost infectați cu cel mai perfid virus, care a oprit lumea în loc.
Crăciuneștiul e un loc cu suflet mare, pe dimpotriva mărimii locului. Și asta se vede din vechime, după numărul lăcașurilor din comună.
Crăciuneștiul, numit în maghiară Nyárádkarácsony are în cuprindere satele Budiu Mic, Ciba, Cinta, Cornești, Crăciunești, Foi, Nicolești și Tirimioara.
În documentele oficiale, în cele opt sate ale Crăciuneștiului trăiesc 4.470 de oameni, dintre care majoritatea, 62,24%, sunt maghiari. Rromii sunt cam un sfert din populația locului, iar românii 2,46%.
În Crăciunești predomină religia reformată, dar mulți dintre locuitori sunt adventiști de ziua a șaptea și martori ai lui Iehova, pe lângă romano-catolici și ortodocși.
S-a vorbit mult despre oamenii din Crăciunești și prea multele sau insuficientele informații oficiale i-au transformat în cifre. Ei n-au mai fost oameni, ci au devenit “infectați”, “carantinați”, “decedați”. Și mai mereu “vinovații de serviciu”, într-un film de groază, despre care fiecare pretindem că știm cine este regizorul, uitând că actorii sunt, asemenea nouă, oameni cărora li s-a întâmplat. Așa cum putea să ni se întâmple fiecăruia, oriunde și oricând.
Mărturiile culese în satele Crăciunești și Budiu Mic, locurile care au fost pe buzele tuturor mureșenilor în ultima lună, sunt frânturi din viețile oamenilor din cea mai încercată localitate din județ în pandemia coronavirus. Nu sunt mărturii pentru cei obișnuiți să judece, ci gânduri pe care vă invităm să le citiți fără patimă și fără prejudecăți.
În ciuda așteptărilor cu care am plecat de-acasă, în Crăciunești am întâlnit un drag al oamenilor de a vorbi, cum rar am văzut prin alte părți.
Cu oricine ai vorbi, în Crăciunești parcă mereu te întâlnești cu același om. Nu numai pentru că toți gândesc la fel, dar și pentru că majoritatea celor din comunitatea de rromi se numesc Gabor.
Gabor Gabor – Tortas este unul dintre aceștia, fiul unuia dintre liderii comunității de aici.
E în doliu, după mulți pe care i-a pierdut, dar fericit că cei mai apropiați lui sunt acum acasă.
“S-au spus multe cuvinte urâte despre gaborii din Crăciunești, la fel cum și mulți dintre ai noștri au exagerat, dar oameni buni, nu noi am adus molima asta pe Pământ. Nu știu și nu vreau să vorbesc despre cum ar fi putut ajunge boala în comuna noastră, poveștile sunt multe, dar dacă noi am greșit, tot noi am suportat urmările greșelilor noastre” ne spune Gabor Gabor – Tortas, cu o smerenie făcută parcă să nu supere pe cineva.
Gabor Gabor- Tortas vorbește cu drag despre cei ai lui, dar și cu responsabilitatea gândurilor despre ce va fi. “Comunitatea gaborilor din Crăciunești este formată din familii cu oameni mulți. Sunt familii chiar și de 40-50 de persoane. Noi am ales să-l slujim pe bunul Dumnezeu. Nu pot să vă spun de ce am avut atâția oameni îmbolnăviți. Poate pentru că suntem cu imunitate mai slabă, poate pentru că nu practicăm sportul sau nu mâncăm ce trebuie. Am pierdut mulți oameni dragi și pentru că noi suntem o familie mare, formată din familii mai mici, putem spune că fiecare am pierdut pe cineva drag. Suferim și suntem cu toții în doliu, dar un ochi plânge și altul râde, pentru că și foarte multe familii s-au făcut bine.”
Facebook-ul nu este deloc străin în Crăciunești și de-asta oamenii știu tot ce a scris unul sau celălalt despre expriențele trăite sau inventate.
Rromii din Crăciunești sunt dezamăgiți de cei din comunitate care fără să știe adevărul, sau dintr-un elan prin care încercau să și-i aducă înapoi pe cei pierduți, au scris lucruri neadevărate pe rețelele sociale. Dar tot pe Facebook au făcut live-uri în care s-au înțeles, s-au lămurit și s-au împăcat cu soarta și unii cu alții.
Gabor Gabor- Tortas ne povestește experiența din spital a ambilor săi părinți, care din fericire nu au îngroșat statistica decedaților, ci pe a celor vindecați.
“Nu am cuvinte să le mulțumesc cadrelor medicale din Târgu Mureș. Amândoi părinții mei au fost infectați cu coronavirus, iar tatăl și mama mea au fost tratați ca niște îngeri. Ceasul și vremea omului sunt la Dumnezeu, dar ce au făcut doctorii pentru noi a fost mai mult decât se putea face pe acest Pământ. Și Dumnezeu i-a iubit pe mama și pe tata și i-a mai lăsat lângă noi. O să le mulțumesc în veci medicilor, asistentelor, infirmierelor, care la 2 și la 3 dimineața intrau la părinții mei în salon să le schimbe perfuziile și să îi întrebe cum se simt.”
Gabor Gabor – Tortasse gândește acum cel mai mult la viața sa și a comunității de rromi din Crăciunești, după ridicarea măsurilor din starea de urgență:
“Comuna mea și orașul Târgu Mureș sunt casele noastre și nu vreau ca atunci când o să putem intra în oraș, cineva să ne arate cu degetul prin locurile în care umblăm. De când mă știu, am umblat cu capul sus, ori de câte ori m-am întâlnit cu oamenii din Târgu Mureș. Pământul suferă, oameni buni și vreau din tot sufletul să trăim în pace și armonie. Ce am învățat din toată boala asta este că trebuie să lăsăm răutatea și ura deoparte, să ne respectăm și să ne iubim și să ne apropiem de Dumnezeu, pentru că el este aproape. Haideți să mergem înainte cu pacea și cu bunul Dumnezeu!”
Eram pe punctul de a încheia dialogul nostru, când Gabor Gabor – Tortasne-a spus care va fi unul dintre primele drumuri pe care le va face împreună cu oamenii locului “După data de 15, împreună cu toate familiile noastre de gabori, vrem să le facem o surpriză doctorilor din Târgu Mureș, care și-au riscat viața lor și a familiilor lor, ca să ne facă bine pe noi.”
Am lăsat Crăciuneștiul în urmă, ca pe o poveste pe care o vrem uitată, în primul rând pentru oamenii de aici.
Dar ne-a fost drag felul lor normal de a privi o lume anormală. Și asta nu vrem să uităm niciodată.
Ne vom întoarce în Crăciunești, atunci când regulile “distanțării sociale” ne vor lăsa să ne strângem mâinile.
„Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus și le-a zis: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra.” (Ioan 8,7)
Pentru că boala nu alege între chinezi, italieni, spanioli, români, americani sau rromi.
