În această dimineață, organizația UDMR Mureș a depus dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Mureş. Peste 22.000 de persoane au susținut cu semnăturile lor lista de candidați UDMR din județul Mureș, a declarat Kovács Levente, președintele executiv al UDMR, după depunerea dosarelor.
„Suntem recunoscători tuturor alegătorilor din județul Mureș care au sprijinit UDMR și candidații săi la alegerile locale. Organizația noastră a obținut în județul Mureș o victorie istorică pe 27 septembrie. Cu toate acestea, lupta noastră pentru comunitatea maghiară nu se oprește aici, pentru ca planurile și obiectivele noastre locale și județene să aibă succes, trebuie să avem o reprezentare parlamentară puternică în Parlamentul României” – a subliniat Kovács Levente.
La depunerea dosarelor de candidatură au participat candidații care ocupă primele locuri de pe liste.
În ceea ce privește miza alegerilor parlamentare, Kolcsár Károly, liderul listei deputaților, a accentuat necesitatea unei reprezentări puternice a comunității maghiare la Bucuresti, astfel încât, dacă este necesar, să aibă oameni care să protejeze interesele comunității maghiare. ”Aici, în județul Mureș, am experimentat de multe ori ce înseamnă când cineva lucrează împotriva comunității noastre. Prin aceste alegeri trebuie să garantăm reprezentarea parlamentară a comunității maghiare.”
Csép Éva-Andrea, deputat UDMR Mureș, candidat pentru un nou mandat de parlamentar, a marcat faptul că trăim vremuri dificile din cauza pandemiei care afectează lumea întreagă, dar pe de altă parte această situație poate contribui la întărirea comunității. „Acum cel mai important lucru este să ne protejăm familiile, comunitatea, așezările din județul Mureș. Acest lucru este posibil numai dacă avem o voce puternică în procesul decizional al țării”.
Senatorul Császár Károly consideră că alegerile din 6 decembrie sunt un nou moment în care comunitatea maghiară poate să arate că reprezintă o forță. Potrivit senatorului, faptul că organizațiile politice maghiare din România au reușit din nou să formeze o coaliție la alegerile parlamentare are un mesaj important, și anume că, în situațiile importante, comunitatea maghiară este unitară.
Senatorul Novák Csaba Zoltán a accentuat, de asemenea, importanța cooperării forțelor politice maghiare privind alegerile parlamentare. „Cred că această colaborare politică din Transilvania cu ocazia alegerilor parlamentare actuale poate fi exemplară pentru întregul Bazin Carpatic. Doar împreună putem lucra eficient pentru a proteja interesele comunității noastre.”
Lista candidaților UDMR Mureș pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, validată săptămâna trecută de către Consiliul Permanent al Uniunii, este următoarea:
Camera Deputaților:
- Kolcsár Anquetil-Károly
- Csép Éva-Andrea
- Kulcsár-Terza József
- Vass Levente
- Birtalan István
- Hamar Alpár-Beniamin
- Tudor Veronka
- Tamási Zsolt
- Fodor Sándor-József
- Csibi Attila-Zoltán
Senatul României:
- Császár Károly-Zsolt
- Novák Csaba-Zoltán
- Novák Levente
- Szász Izolda
- Tóth Sándor
- Barabási Csaba Attila