Din cauza reducerii semnificative a traficului rutier și pietonal în zona podului Mureș ca urmare a instituirii stării de urgență, Primăria municipiului Târgu Mureș a decis, împreună cu firma executantă, reluarea lucrărilor de reabilitare a Podului Mureș.
Începând de săptămâna viitoare, circulația pe Podul Mureș pe perioada desfășurării lucrărilor va avea loc pe cele două benzi refăcute anul trecut, câte una pe fiecare sens de circulație.
Reabilitarea podului Mureș va fi efectuată numai pe perioada stării de urgență.
Ulterior încetării stării de urgență, circulația se va relua în mod obișnuit pe cele 4 benzi de circulație.