Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a participat, alături de premierul Ludovic Orban şi miniştrii Apărării, Nicolae Ciucă, şi al Economiei, Virgil Popescu, la semnarea contractului de execuţie pentru Lotul 1 Târgu Mureş – Ungheni şi Drumul de legătură din Secţiunea 1C a Autostrăzii Transilvania.
„Astăzi, pe Autostrada Transilvania se lucrează pe Iernut – Cheţani, Cheţani – Câmpia Turzii, se lucrează pe Biharia – Borş. Avem şanse foarte mari să terminăm cei 17 kilometri din Iernut – Cheţani şi descărcările de pe acest tronson, avem în plan să finalizăm Biharia – Chirbiş, pentru că avem un stadiu de progres fizic de peste 90% la aceste două tronsoane. Astăzi semnăm un contract de execuţie a lucrărilor pentru 9,2 kilometri pe tronsonul Târgu Mureş – Ungheni, 4,5 kilometri de autostradă şi 4,7 de kilometri de drum de legătură”, a declarat Lucian Bode, vineri, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş.