De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în data de 21 mai 2020, un număr de 109 de cadre medicale au fost declarate pozitiv cu COVID-19, iar 95 (87,16%) dintre acestea sunt vindecate şi externate.
Într-unul dintre cele 109 de cazuri evoluţia a fost nefavorabilă soldându-se cu deces (brancardier Spitalul Clinic Judeţean Mureş).
Dintre cele 109 cadre medicale infectate:
- 38 sunt angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş (dintre aceştia 23 sunt de la UPU SMURD şi 14 pe celelalte secţii),
- 53 cadre medicale angajate ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş (dintre aceştia 42 sunt de la ATI, 7 de la Secţia Boli Infecţioase I şi 4 de pe alte secţii),
- 9 sunt angajate ale Spitalului Municipal Sighişoara,
- 2 cadre medicale angajate ale unui cămin de bătrâni din jud. Mureş,
- 1 medic de familie,
- 2 medici din unităţi medicale private din Târgu Mureş,
- 1 medic stomatolog,
- 1 asistent de farmacie de la o farmacie privată,
- 1 medic cu domiciliul în Târgu Mureş, dar angajat al unei unităţi medicale din alt judeţ şi
- 1 angajat al unei unităţi medicale private din judeţ.
Cadrele medicale, care în acest moment sunt confirmate pozitiv COVID-19, sunt internate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Secţia Clinică Boli Infecţioase.
În acest moment, starea de sănătate a tuturor cadrelor medicale internate este una bună.