În această dimineață, în jurul orei 06.30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN15 E60, în localitatea Sânpaul, cu implicarea mai multor autoturisme.
Deplasați la fața locului, din primele cercetări efectuate, la km. 54+750 m, polițiștii au stabilit faptul că pe un pasaj de cale ferată din localitatea Sânpaul, în condiții de carosabil alunecos, s-a produs o coliziune, între 20 de autovehicule, care circulau în direcția Târgu Mureș.
În urma accidentului a rezultat rănirea, posibil ușoară, a unei femei, pasageră într-unul dintre autoturisme.
Polițiștii se află la fața locului, pentru efectuarea cercetării locului faptei, se procedează la identificarea și testarea alcoolscopică a tuturor conducătorilor auto implicați, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului rutier, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.
În acest moment, traficul rutier este blocat, fiind deviat pe sub pasajul de cale ferată, conducătorii auto fiind direcționati spre autostradă.
foto: Szasz Szabolcs/Facebook