www.mures.ro

joi, iunie 6, 2024
No menu items!
Acasă ȘTIRI A fost ales CEL MAI TÂNĂR președinte de partid din Mureș

A fost ales CEL MAI TÂNĂR președinte de partid din Mureș

Irina Sorescu-Vasile a fost aleasă președinte PLUS Mureș, în urma votului online exprimat de membrii din județul Mureș ai Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate – PLUS.

Irina Sorescu-Vasile are 30 de ani și este licențiată în economie și drept.

A absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor de la Universitatea de Vest din Timișoara, precum și Facultatea de Drept și Științe Administrative la Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. În prezent, este economist la o companie privată din județul Mureș.

Noul Președinte al PLUS Mureș a declarat că “alegerile locale și parlamentare din 2020 au dovedit că mureșenii vor un alt fel de politică. Vom onora fiecare vot pe care l-am primit, prin implicare în schimbare.

PLUS Mureș nu va fi un spectator al jocului formațiunilor politice tradiționale pe scena politică locală. Ne vom implica activ și vom urmări cu maximă atenție exercitarea actului administrativ, atât la nivel județean, cât și al comunităților locale.

Vom susține aplicarea în județul Mureș a principiilor de bună guvernare promovate de Alianța USR PLUS. Vom aduce critici constructive și vom propune soluții concrete.

Din acest moment, vom fi vizibili pe scena politică locală, un fapt în aparență dificil, având în vedere specificul județului Mureș, care a fost mereu scena de manifestare a partidelor tradiționale. Votul de la ultimele scrutinuri arată însă clar că suntem legitimați de încrederea mureșenilor, pe care îi așteptăm alături de noi să realizăm schimbarea pe care o așteptăm cu toții de 31 de ani”, a completat Irina Sorescu-Vasile.

Președintele PLUS Mureș mai spune că “unul dintre obiectivele imediate pe care le voi susține în calitate de președinte al filialei județene, este dezvoltarea structurilor din teritoriu ale PLUS Mureș, pentru a fi cât mai aproape de nevoile comunității locale, fără a uita că mandatul actualei conduceri include și pregătirea alegerilor care vor urma congresului de fuziune dintre USR și PLUS”

Noua conducere a PLUS Mureș este asigurată, pe lângă președintele Irina Sorescu-Vasile, de o echipă formată din:

➢ Cristinel Amihăilesei – secretar general

Are 41 de ani și este licențiat în management la Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureș. Este director de producție la o companie privată din domeniul oil&gas.

➢ Ioana Ștefana Roman – responsabil campanii

Are 31 de ani, de profesie inginer geodez, absolventă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București

➢ Sorin Claudiu Pop – trezorier

Are 49 de ani, este inginer electrotehnist, iar în prezent ocupă pozițiile de inginer șef, respectiv senior manager, la două companii private.

➢ Alin-Iancu Simionescu – responsabil comunicare

Are 20 de ani și este student la relații internaționale și studii europene în limba engleză, la Facultatea de Studii Europene, a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, voluntar CESPRI.

➢ Gabriela Dop – responsabil strângere de fonduri

Are 36 de ani și este licențiată a Universității Tehnice din Cluj Napoca, la Facultatea de Inginerie şi protecţia mediului ỉn industrie. Este inginer dezvoltare la o companie privată.

➢ Ioan Gheorghe Chirilă – responsabil politici publice

Este economist, cu activitate profesională în telecomunicaţiile mobile, energie, retail şi imobiliare, în cadrul departamentelor de marketing şi vânzări.

➢ Ovidiu Baciu – responsabil recrutare

Are 34 ani și este inginer constructor, absolvent al Universității Tehnice din Cluj Napoca.

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments