Vineri seară, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiul Târnăveni au fost sesizați să intervină la un accident rutier, pe strada Avram Iancu din municipiul Târnăveni.
Deplasați la fața locului, din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că s-a produs o coliziune între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 20, respectiv 68 de ani, ambii din Târnăveni.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto, cel de 68 de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, celuilalt fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la unitatea spitalicească.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ pentru ambii conducători auto.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea circumstanțelor și cauzelor producerii evenimentului rutier.