În această după amiază, la intrarea în satul Comori, dinspre Gurghiu, a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane.
O victimă a rămas încarcerată într-una dintre mașini, fiind evaluată la cod galben.
Tot cod galben au primit la evaluarea paramedicilor și alte trei persoane aflate în cele două autoturisme.
Atât victima încarcerată, care a fost extrasă în cel mai scurt timp de pompierii militari, cât și celelalte trei persoane de cod galben au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș.
Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers.