În noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul 23:00 – 04:00, polițiștii rutieri mureșeni au organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului Târgu Mureş și a localităților limitrofe.
În cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Târgu Mureș, un autovehicul, condus de un bărbat, de 45 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0.33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe raza municipiului Târgu Mureș, un conducător auto, din verificările efectuate rezultând faptul că acesta nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În urma activităților desfășurate în trafic, polițiștii au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru alte abateri la regimul rutier și alte 25 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și a interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în intervalul orar 23.00-05.00, în conformitate cu Legea nr. 55/2020.
De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere, dintre care 2 pentru conducere sub influența alcoolului și 1 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind retras un certificat de înmatriculare.