Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureş, fac un apel către pacienţii din judeţul Mureş vindecaţi de COVID să vină la Centrul de Transfuzie să doneze plasmă convalescentă pentru bolnavii din spitale aflaţi în stare critică.
Unitatea de Suport Medical COVID-19 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, situată în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G. E. Palade” din Târgu Mureș, dispune în acest moment de 25 de paturi, urmând a fi suplimentate la 40 de paturi, pentru pacienţii cu forme grave diagnosticaţi cu COVID-19, aici fiind trataţi pacienţi din toată ţara.
Plasma obținută de la donator vindecat de COVID-19 va fi utilizată pacienţilor aflaţi în stare critică, pentru a reduce riscul de deces.
Astfel, toţi pacienţii vindecaţi care au trecut prin boala COVID, fără complicaţii, sunt invitaţi să doneze plasmă convalescentă, aceştia trebuind să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi donatorii de sânge: să aibă sub 60 de ani şi peste 50 kg şi să nu sufere de anumite boli.
Persoanele care doresc să doneze plasmă, salvând astfel alte vieţi, trebuie să prezinte un document (bilet de externare/scrisoare medicală în care este menționat diagnosticul COVID-19, test RT-PCR pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2, rezultat pozitiv la o testare serologică de anticorpi antiSARS-CoV-2 IgG, efectuată voluntar) din care să reiasă istoricul de infecție cu SARS-CoV-2.
Programul de donare al Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureş este de luni-vineri, în intervalul orar 08.00-13.00.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0365 455 030.