Președintele PNL Mureș, Cristian Chirteș, a obținut al treilea mandat de parlamentar din carieră, după ce a fost deputat și apoi senator.
Cristian Chirteș se va afla pentru încă patru ani în Senatul României, în urma rezultatelor scrutinului din 6 decembrie.
Cu 24891 de voturi obținute de PNL Mureș la alegerile pentru Senat, Cristian Chirteș reușește să mențină PNL la statutul de cel mai important partid românesc din județul Mureș.
La alegerile pentru Senat, cu lista deschisă de Cristian Chirteș, PNL a bătut PSD, spre deosebire de Camera Deputaților, unde lista deschisă de Ervin Molnar a fost pe locul al treilea, după UDMR și PSD.
Senatorul Cristian Chirteș a transmis un mesaj de echilibru după comunicarea rezultatelor finale: „Alegerile s-au încheiat. Dincolo de mizele firești ale unei campanii electorale, acum a fost vorba despre România, legată de singurul cuvânt care contează: dezvoltarea.”
Președintele PNL Mureș spune că „fiecare vot acordat în județul Mureș Partidului Național Liberal se va regăsi în acțiunile Guvernului și în legile pe care le vom iniția și susține în Parlamentul României. Majoritatea parlamentară pe care o negociem în această perioadă aduc PNL, USR-PLUS și UDMR într-un scop comun. Vom susține un Guvern care va continua reformele și procesul de modernizare început de Guvernul Orban. Va fi o majoritate parlamentară fără PSD. Și acesta este un lucru bun pentru România.”