Un accident teribil a fost la un pas să se transforme într-un adevărat măcel, după ce un șofer neatent a creat un impact violent din care au reieșit șase victime.
Evenimentul nefericit a avut loc în localitatea Deda, Mureș, fiind provocat de un bărbat care venea din Spania și se îndrepta spre Piatra Neamț.
Șoferul care venea din Spania a depășit o coloană de mașini, fără a se asigura dacă manevra este făcută în siguranță.
Din păcate, acesta nu a văzut că din capătul coloanei, o șoferiță a virat la stânga pentru a intra într-o curte, motiv pentru care, în scurt timp, impactul dintre cele două autoturisme a fost inevitabil.
Imediat după accident, martorii au solicitat ajutoare, mai multe echipaje medicale prezentându-se astfel la fața locului.
Din păcate, șoferul vinovat a fost încarcerat, salvarea lui fiind una foarte grea. Acesta a fost transportta cu elicopterul SMURD la spital. Alături de el au fost transportate alte trei femei care se aflau cu acesta în mașină, având traumatisme grave la cap și coloană.
Alte două femei, aflate în cel de-al doilea autoturism, au avut și ele nevoie de intervenția medicilor și transportul la spital. În zonă, traficul a fost blocat preț de zeci de minute.