www.mures.ro

Acasă ȘTIRI DE CE și CUM a fost pus pe tușă Ciprian Dobre?

DE CE și CUM a fost pus pe tușă Ciprian Dobre?

0

După mai bine de patru ani de când Ciprian Dobre, fost președinte al Consiliului Județean Mureș și al PNL Mureș a fost nevoit să facă deja celebrul “pas înapoi” din viața publică, a venit confirmarea oficială, prin care DNA recunoaște că termenul de prescripție al presupuselor fapte era împlinit cu trei ani (!) înainte de întocmirea actului de sesizare.

Într-un comunicat al DNA, parchetul anticorupție recunoaște căRaportat la data consumării infracțiunii, respectiv 27.09.2007, se constată împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale la data de 26.09.2012 – chiar anterior momentului întocmirii actului de sesizare, respectiv la data de 26.09.2015”.

Istoric plin de coincidențe bizare


În 2016, cu numai două luni înainte de alegerile locale, DNA transmitea un comunicat în care anunța că Ciprian Dobre este urmărit penal pentru luare de mită, spălare de bani și folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

La o zi după ce în 21 aprilie 2016 scena publică mureșeană era bulversată de acest anunț al DNA, Ciprian Dobre a avut prima reacție publică, în ședința Consiliului Județean, instituție pe care o conducea, în urma votului mureșenilor din 2012.

„Am avut, de ieri şi până astăzi, timp de reflecţie în ceea ce priveşte acuzaţiile, suspiciunile care mi se aduc. Evident că prima tentaţie sau prima pornire a fost să renunţ încă din timpul zilei de ieri la calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean, la calitatea de preşedinte al partidului pe care îl conduc şi aşa mai departe, pentru că îmi vine foarte greu – atât mie, cât şi familiei mele şi prietenilor mei – să fiu acuzat după 17 ani de muncă în acest domeniu de infracţiuni atât de dure, de infracţiuni atât de grave, de infracţiuni care cel puţin până în ziua de astăzi sunt străine de mine, de activitatea mea, mai ales atunci când ţi se impută faptul că ai tranzacţionat atribuţiile tale constituţionale în urmă cu nouă ani de zile”, a afirmat Ciprian Dobre.

După 4 ani în care dosarul a stat în lucru, a venit clasarea.

Specialiștii în drept susțin că, deși aceasta nu este prima clasare a unui dosar DNA, cazul marchează o premieră: DNA recunoaște, în actualizarea din septembrie 2020, făcută la comunicatul inițial postat pe propriul site, că dosarul împotriva lui Ciprian Dobre a fost deschis după ce se împlinise termenul de prescripție față de două dintre presupusele fapte.

Dobre a fost acuzat, printre altele, de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fapta pentru care  pedeapsa este  de 5 ani închisoare. Dar prescripția se împlinise cu trei ani înainte de deschiderea dosarului.

Tot DNA spune și că termenul de prescripție în ceea ce privește acuzația de primire  de foloase necuvenite s-a împlinit “cu mult înainte de data sesizării ce a stat la baza formării prezentului dosar penal”.

În 24 septembrie 2020, Ciprian Dobre a revenit în spațiul public cu o declarație pe care a făcut-o în sediul PNL Mureș:

“Îmi amintesc că atunci când am stat, în 21 aprilie 2016, cele douăsprezece minute la DNA şi mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect pentru mai multe fapte am declarat atunci în faţa dumneavoastră şi în faţa cetăţenilor că nu voi face nici o declaraţie publică până nu se risipeşte orice fel de îndoială la adresa persoanei mele, fiind în acea vreme o persoană publică. Fac astăzi, după patru ani şi jumătate, această declaraţie. A fost un exerciţiu interesant pentru mine şi cred că trebuie să fim pregățiţi atunci când intrăm în politică şi pentru acest exerciţiu de a face pasul în spate sau de a face pasul lateral (…) Avem o ordonanţă de clasare din 18 august anul curent, prin care întreg dosarul este clasat, în care se motivează că faptele nu există”, a declarat Ciprian Dobre, fostul lider al PNL Mureş, într-o conferinţă de presă.

În 2016, Ciprian Dobre s-a retras din prim-planul vieții publice, într-un gest rar printre politicieni.

După 4 ani, 4 luni și 4 zile, a primit ordonanța de clasare a dosarului în care era acuzat de fapte pe care el le-a considerat incompatibile cu exercitarea unei funcții publice.

Bizară rămâne coincidența din 2016, prin care lui Ciprian Dobre i s-au adus la cunoștință acuzațiile cu foarte puțin timp înainte de alegerile locale.

Atunci, drumul spre o candidatură a fost închis.

În 2020, istoria s-a repetat. El a primit ordonanța de clasare a dosarului, la câteva zile după închiderea listelor de candidaturi la alegerile locale.

Din nou, drumul spre o altă potențială candidatură a fost închis.

Pe scurt, Ciprian Dobre a fost ținut pe tușa  politică vreme de 8 ani.

Ciprian Dobre a fost candidatul român care a obținut cel mai mare număr de voturi la un scrutin electoral uninominal din istoria recentă a județului Mureș. În 2012 el a câștigat încrederea a 112.265 de mureșeni.

În 2016, la momentul comunicării acuzațiilor DNA, Ciprian Dobre exercita și funcția de președinte al Partidului Național Liberal Mureș, unde fusese ales, în 2013, cu 446 de voturi pentru din totalul celor 460 exprimate.