Deputatul USR PLUS de Mureș aduce un aer proaspăt în comunicarea publică.
Un proiect simplu din punct de vedere tehnic, aflat teoretic la îndemâna oricui, dar care nu a fost pus în practică de niciun parlamentar de Mureș, creează un instrument util de comunicare între alegători și deputatul Adrian Giurgiu.
Cei care doresc să intre în legătură cu deputatul USR PLUS o pot face la următorul link:
Adrian Giurgiu vine și cu propunerea de alocare prioritară de fonduri pentru construcția si utilarea unui spital modular pentru tratarea pacienților COVID-19.
„Amintesc câteva dintre cele mai importante proiecte pe care le-am solicitat pentru a fi prinse în buget: „Centurile ocolitoare” ale orașelor Târgu Mureș, Sighișoara și Reghin, precum și extinderea pistei aeroportului Transilvania”, a spus Adrian Giurgiu.
Deputatul USR de Mureș a mai transmis că a avut întâlniri cu reprezentanții sindicatelor CNSLR „Frăția”, Federația Sanitas din Romania, Sindicatul din Învățământ „Spiru Haret”, Sindicatul „Acord” și Federația „Solidaritatea Sanitară” din Romania.
Au discutat despre dificultățile din sectorul medical și din învățământ, dar și despre soluțiile necesare pentru a trece prin această perioadă în siguranță și cu impact negativ minim.
“Mi s-a adus la cunoștință posibilitatea redeschiderii punctelor de lucru ale Loteriei Române, o societate de stat, profitabilă, cu risc minim de răspândire a coronavirusului. Am susținut acest demers și am trimis mai departe propunerea spre analiză”, a mai spus Adrian Giurgiu, deputatul de Mureș al Alianței USR PLUS.
.