marți, septembrie 22, 2020
No menu items!
Acasă Generația 9 EXCLUSIV: Șeful de promoție de la "Șincai", un etalon pentru "GENERAȚIA 9"

EXCLUSIV: Șeful de promoție de la “Șincai”, un etalon pentru “GENERAȚIA 9”

Paul Galiț este șeful promoției 2020 a Liceului Tehnologic „Gheorghe Șincai” și vine în proiectul mures.ro  „Generația 9. Oameni care schimbă”, unde vorbim despre visuri și idealuri, dezamăgiri și greșeli, proiecte și performanță.

Paul spune că „a fi cel mai bun este o sintagmă care mă face să mă gândesc în mai multe direcții; să fiu cel mai bun la învățătură, să fiu cel mai bun organizator, să fiu cel mai bun coleg, să fiu cel mai bun în relațiile de comunicare, să fiu cel mai bun la suflet. Cred că am fost și sunt câte puțin din toate și astfel am reușit să ajung acum aici: să fiu șeful de promoție al Liceului Tehnologic „Gheorghe Șincai” promoția 2016 – 2020. Recunosc că am fost ușor surprins atunci când domnul diriginte mi-a spus: „Băiete, ești cel mai tare”, dar bucuria mea a fost mare, pentru că mi-am demonstrat mie că orice se poate dacă vrei”.

Drumul spre performanță nu a fost, nici în cazul lui Paul, unul simplu: „Dintotdeauna mi-a plăcut să visez și visurile mele s-au îndreptat, cum e și firesc, spun eu, pentru un tânăr și spre realizările mele profesionale. Chiar dacă nu m-am văzut neapărat pe primul loc, în ultimii doi ani de școală, recunosc că mă vedeam în primii 10. Ce sentiment mă încearcă acum? Sentimentul visului împlinit, deoarece am arătat că, prin muncă și efort, oricine poate să obțină performanțe. Media cu care am terminat acest liceu este 8,94″.

Când era mic, Paul își dorea să ajungă polițist sau medic, dar pe parcursul celor 4 ani de liceu, domeniul proiectării asistate de calculator l-a fascinat și l-a făcut să-și îndrepte atenția spre tot ce înseamnă domeniul mecanic.

“Ca rezultat al preocupărilor mele au fost și participările, pe parcursul anilor școlari 2018 – 2019 și 2019 – 2020  la Olimpiada tehnică Interdisciplinară – domeniul mecanic, etapele județene, unde am ocupat locul I, și etapa națională doar în anul școlar 2018 – 2019, deoarece în acest an școlar, deși m-am calificat la etapa națională, acest concurs s-a anulat.”

A venit momentul deciziilor și Paul Galiț se gândește la ce se va întâmpla în parcursul său universitar, imediat după Bacalaureat.

„Poate că sună a stereotip, dar chiar îmi doresc o lume mai bună, în care să primeze valorile științifice, culturale și nu în ultimul rând valorile umane. Doresc să îmi continui studiile la “Universitatea Transilvania din Brașov” în domeniul Ingineriei Mecanice. Pe termen scurt m-am gândit la terminarea studiilor superioare, însă peste 10 ani nu știm ce ne rezervă viața.

Finalul dialogului nostru cu șeful promoției 2020 a Liceului Tehnologic „Gheorghe Șincai” a fost despre mesajul către generațiile care rămân în liceu, dar și despre felul în care pandemia coronavirus a afectat momentele festive ale sfârșitului de an.

„Urmați-vă visul și bucurați-vă de viața de licean, nu vă bateți joc de ea pentru că e poate, cea mai frumoasă perioadă din viața unui adolescent. Sfârșitul anului școlar a fost dificil pentru toți, fără obișnuita festivitate de încheiere a anilor de școală, cu momente emoționante, cu lacrimi de bucurie și de supărare, dar fără  îmbrățișări, fără flori, fără forfota obișnuită din tot orașul, fără melodia „Ani de liceu” răsunând în boxele din curtea școlii,dar cu toate și fără toate astea, am învățat să ne bucurăm  de ceea ce avem și nu să ne  întristăm  de ceea ce ne lipsește.”

Și chiar la sfârșit, Paul ne-a vorbit despre Târgu Mureș și despre șansele de a reveni, la un moment dat acasă. Sau “acasă” va fi pentru el, ca pentru mulți colegi de generație, în alte zări?

“Tîrgu Mureș este un oraș minunat. Îl pot clasa în top 5 orașe din România prin frumusețea sa. Oportunități există pentru oricine vrea cu adevărat să facă ceva pentru el și pentru comunitate. După terminarea studiilor îmi doresc să mă întorc acasă, pentru că aici consider că  e locul meu.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Cel mai amplu sondaj de opinie din Târgu Mureș

Portalul mures.ro a demarat, la începutul lunii septembrie, un sondaj de opinie online, targetat pe populația municipiului Târgu Mureș, cu vârste de peste 18...

ULTIMA ORĂ: Theodora Benedek, scrisoare deschisă către Soós Zoltán

Theodora Benedek, candidatul PNL la Primăria municipiului Târgu Mureș a transmis o scrisoare deschisă, adresată lui Soós Zoltán, în care face referire la atacurile...

ATENȚIE! Sondaje false în campania electorală, publicate de Claudiu Maior

Claudiu Maior a publicat DOUĂ SONDAJE FALSE, în care și-a dublat procentele. Este regretabil că asemenea metode ilegale sunt folosite în campania electorală, cu...

Reacția Cardio Med la atacul deputatei Lavinia Cosma

Societatea S.C. Cardio Med S.R.L., cu sediul în Târgu Mureș, România, Str. B-dul 22 Decembrie 1989, Nr. 76-78, consideră că: -imaginea sa publică -demnitatea -reputația au fost profund...

Recent Comments