www.mures.ro

sâmbătă, mai 21, 2022
No menu items!
Acasă ȘTIRI FILM CUTREMURĂTOR in memoriam pr. Flaviu Șincan, în ziua înmormântării acestuia

FILM CUTREMURĂTOR in memoriam pr. Flaviu Șincan, în ziua înmormântării acestuia

Astăzi, de la ora 13, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu oficiază, începând cu ora 13.00, la biserica „Înălțarea Domnului” (Biserica de Piatră) din parohia Târgu-Mureș I, slujba de înmormântare a preotului Flaviu Șincan.

mures.ro a realizat un material video, în care vi-l arată pe părintele Flaviu Șincan așa cum trebuie să ni-l amintim cu toții, slujindu-l pe Dumnezeu și făcându-le celor din preajma lui sufletele mai ușoare.

Filmul “in memoriam Flaviu Șincan” îl regăsiți la finalul cuvintelor care urmează.

Ele sunt necrologul preotului mureșean, scris cu durere nemărginită chiar de tatăl său, părintele protopop Gheorghe Șincan:

Părintele Flaviu-Gheorghe Șincan s-a născut la data de 28 aprilie 1979 în municipiul Reghin (jud. Mureș) din părinții Nicolae (preot) și Maria (învățătoare). Urmează cursurile Școlii gimnaziale și liceale în satul Frunzeni și, apoi, în Târgu-Mureș, urmând ca timp de doi ani să studieze la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din municipiul reședință de județ, la specializarea Management. În anul 2004, a absolvit cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Pitești, la secția Teologie Pastorală, pentru ca mai apoi să urmeze studiile universitare de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. De asemenea, începând cu anul 2014, a urmat cursurile de Îndrumare Pastorală în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

După finalizarea studiilor teologice, s-a căsătorit cu tânăra Monica (profesoară), Dumnezeu binecuvântând familia lor cu un copil, Maria-Rebeca, în prezent, elevă în clasa a V-a. Începând cu data de 1 octombrie 2000, a fost angajat ca asistent social în cadrul Compartimentului de Asistență Socială al Protopopiatului Ortodox Târgu-Mureș, urmând ca în acea perioadă să coordoneze lucrările de amenajare a Centrului social din municipiu și a Cantinei sociale a protopopiatului. De asemenea, în tot acest timp, a urmat mai multe cursuri de specializare: în anul 2002, cursul de specializare ca lucrător social, organizat dea AJOFM Mureș, iar în 2003, cursul de asimilare pentru cântăreți bisericești, organizat de Arhiepiscopia Alba Iuliei.

Între anii 2001-2008, a fost cântăreț bisericesc la biserica „Înălțarea Domnului” – Catedrala mare din Târgu-Mureș, urmând ca la data de 18 martie 2008 să fie hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul de atunci al Alba Iuliei, cu slujire misionară în cadrul protopopiatului Târgu-Mureș. La 18 februarie 2011, a fost transferat la parohia Târgu-Mureș VIII, cu slujire la biserica de lemn din Cartierul Tudor, la a cărei edificare s-a implicat activ. În anul 2012, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, a fost numit paroh al comunității credincioșilor din parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Târgu-Mureș, timp în care a desfășurat o deosebită activitate misionar-pastorală și administrativ-gospodărească.

Părintele Flaviu-Gheorghe Șincan a fost un păstor înzestrat cu darul blândeții, harnic, prietenos, săritor, dar și un duhovnic apreciat. În urma lui rămâne chipul luminos al preotului care poate inspira orice slujitor al lui Hristos în purtarea unei ținute preoțești demne, identificându-se mereu ca fiind un model al iubirii creștine și un slujitor al aproapelui. A fost apropiat de cei aflați în nevoi și suferințe, fiind un ostenitor desăvârșit în slujba Bisericii lui Hristos.

Părintele Flaviu-Gheorghe Șincan a trecut la Domnul în dimineața zilei de duminică, 10 mai 2020.

Ne rugăm Mântuitorului nostru Cel înviat din morţi să dăruiască odihnă veșnică sufletului părintelui Flaviu și să îl așeze în ceata sfinţilor Săi slujitori.

imagine/editare video: Andrei Mihaly

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

EXCLUSIV. Cine sunt TINERII SALVATORI mureșeni decorați de Președintele României

Doi mureșeni au fost decorați marți seară, la Palatul Cotroceni, de Președintele României, Klaus Iohannis, care a premiat excelența în activitatea de voluntariat. Astfel, lui...

Recent Comments