Un parc realizat cu 8 milioane de lei, bani europeni, a fost inaugurat astăzi la Luduș.
“Ludușenii au la dispoziție, începând de astăzi, un parc ultra-modern realizat cu fonduri europene prin transformarea unui teren degradat și neutilizat, într-un spațiu verde, cu funcțiuni de agrement”, a transmis primarul orașului Luduș, Cristian Moldovan.
Locuitorii din Luduș beneficiază de un teren cu suprafața de aproape 22.800 mp, amenajat ca spațiu verde, care cuprinde inclusiv dotarea unui spațiu de joacă pentru copii, a unui teren de sport multifuncțional, precum și aparate de fitness pentru adulți, copii și persoane cu dizabilități.
De asemenea, au fost pavate peste 1300 mp alei pietonale, a fost amenajată o pistă de alergare elastică în suprafață de 540 mp și au fost montate în interiorul parcului 40 bănci, 6 seturi de mobilier urban, 8 cișmele, 10 suporturi rastel pentru biciclete, 40 seturi coșuri de gunoi pentru colectarea selectivă, un sistem automat de irigații și un sistem de supraveghere video.
Acest parc este printre primele din regiune în care a fost montat un sistem wireless și un sistem de sonorizare ambientală.
Totodată, parcul beneficiază și de un spațiu funcțional care cuprinde toalete publice, vestiare și spații de administrare.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 8 milioane lei, din care peste 7,7 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.