Astăzi, a avut loc ședința AGA a SC Administrație și Turism SRL, care a început cu prezentarea raportului realizat de Mark Christian Hermann, numit, de la 1 ianuarie, administrator al societății.
SC Administrație și Turism SRL s-a înființat în anul 2016 și are doi asociați persoane juridice: Consiliul Local Municipal Târgu Mureș (99%) și SC Administrator Imobile și Piețe SRL Târgu Mureș (1%).
Firma este de fapt sereleul înființat în mandatul primarului Dorin Florea și avea, printre altele, scopul de a administra Hotel Tineret, Casa de Oaspeți a Primăriei din Complexul Week-end, Academia de Sport, Căsuța din Pădure de la Platoul Cornești, dar și Restaurantul Cetate și Pub 66, ambele din Cetatea Medievală.
Mark Christian Hermann, care vreme de trei săptămâni a săpat în contabilitatea firmei, a venit cu un raport înfiorător, a cărui singură concluzie este că societatea trebuie să fie declarată insolventă sau falimentară.
În cursul zilei de luni, va fi convocată, cel mai probabil, o altă întâlnire a membrilor AGA, care va hotărî dacă va vota cererea administratorului de a porni procedura simplificată a falimentului sau va lăsa în seama acestuia declanșarea procedurilor în fața Tribunalului Specializat.
După ședința de la Primărie, a cărei înregistrare poate fi urmărită de pagina de Facebook a Municipiului Târgu Mureș, Hermann a postat pe pagina de Facebook un mesaj în completare:
“Ceea ce nu s-a văzut în transmisiunea live, dar am prezentat în cadrul ședinței sunt aceste poze. Provin dintr-un caiet găsit în timpul inventarierii, în care un angajat al restaurantului „SRL-ului primăriei” cum îi spunea lumea, a notat tot ce au mâncat gratis protagoniștii și nu au achitat consumația, de teamă să nu fie trași la răspundere pentru lipsa din stocuri. Intra pe stoc șalău, mușchi de vită și alte bunătățuri, și se vede din caiet, unde ieșea.”
Așadar, conform lui Hermann, traseul era simplu: în stocurile restaurantului de la Casa Tineretului, Casa de Oaspeți sau Căsuța din Pădure intrau produse ca somon, mușchi de vită, icre, ciorbă de burtă, papanași, clătite cu Nutella și multe alte delicatese.
În loc să fie puse la vânzare sau distribuite în programul “Îngrijește-ți buncii”, edilii de atunci ai Târgu Mureșului țineau mese în familie sau sindrofii de partid cu mâncare pe care nu o plăteau.
În caietul de bunătăți, numele echipei privilegiate care servea delicatesele erau codate. Tănase, Generalu’, Napoleon, sau „Primaru”, Ovi, Mihaela, Előd, ALDE, Iustina sau Gimi sunt cei care apar în “contabilitatea” paralelă.
Traducerea numelor nu este dificilă, pentru aproape niciun târgumureșean…
“Să iei de la gura unor necăjiți din banul public, dându-le oțet și mălai, iar și mulți alții să bage din banii publici la burdihane ciorbă de burtă, mușchi de vită, șalău, icre…repet, din bani publici. Dacă ne gândim bine, ei erau de fapt cei mai mari „asistați sociali”, la cum s-au înfruptat gratuit”, concluzionează Mark Christian Hermann.
Firma este astăzi falimentară, cu datorii de 5 milioane de lei.
În ședința AGA de astăzi, Claudiu Maior l-a numit “papagal”, pe cel care a făcut public acest raport.
Hermann i-a răspuns, mai târziu, pe Facebook: “Ceea ce nu înțeleg, după ce ai făcut averi din banul public, să mai sifonezi în halul ăsta de fomist pomanagiu pe spinarea unor oameni amărâți, pe banii destinați asistenței sociale…se poate mai jos de atât?
I-am cerut respect. Cu atât mai mult, că dânsul este singurul dintre toți consilierii locali (care sunt și membri AGA), care din punct de vedere moral nu are nici un drept să pună întrebări în speța falimentării societății care aparține municipalității.
El va trebui să răspundă la acestea, întrebări care vor fi puse de alții.”
Mai jos vă prezentăm câteva dintre extrasele din caietul ținut de cei care administrau firma Consiliului Local pentru a justifica, intern, lipsurile din gestiune: