În urmă cu două zile, Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán și Președintele Consiliului Județean, Péter Ferenc, anunțau includerea proiectului inelului ocolitor al municipiului Târgu Mureş în lista celor care vor beneficia de finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare de peste 90 de milioane de euro.
Fostul Președinte al Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, a reacționat dur și a declarat că “în mod mincinos cei doi își asumă “rezolvarea” acestui proiect, care era demult în lucru pe masa Guvernului. O fac asemeni unor impostori, care își revendică aprobarea inelului de ocolire a Târgu Mureșului, deși nu au avut niciun merit în pașii parcurși până la elaborarea ordinului de ministru.”
Ciprian Dobre a mai spus că “mă surprinde lipsa de reacție a conducerilor PNL Mureș și PNL Târgu Mureș în promovarea unui proiect major pentru Târgu Mureș, aprobat de ministrul PNL al Transporturilor. Este vorba de inelul ocolitor al municipiului, despre care am discutat cu Lucian Bode și cu premierul Ludovic Orban, încă din 18 septembrie, la inaugurarea lotului Iernut-Chețani din Autostrada Transilvania. În mod ciudat, liderii PNL din Mureș și Târgu Mureș nu vorbesc despre cea mai mare realizare a Guvernului Orban și a PNL Mureș din acest an. O fac eu, din calitatea de simplu membru PNL.”
La rândul său, senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș, spune că “am stabilit cu ministrul Lucian Bode încă de acum câteva luni felul în care traficul rutier de pe Autostrada Transilvania va putea să fie preluat prin inelul de ocolire. În luna septembrie, înainte de alegerile locale, Primăria Târgu Mureș a formulat o cerere către Ministerul Transporturilor, de a se implica in implementarea proiectelor de infrastructura de interes local. Intenția Primăriei este coroborată cu posibilitatea de a uza de prevederile OUG 101/2020 pentru a finanta aceste proiecte din cadrul POIM 2014-2020. Ministrul Lucian Bode a emis odinul de ministru nr 2018/02.11.2020, prin care proiectul de realizare a inelului ocolitor al municipiului Târgu Mureș, prin interconectarea Autostrăzii A 3, E 60, DN 15 si DJ 152 A, a devenit realitate. Astfel, în perioada imediat următoare se va iniția procesul de semnare a unui acord de parteneriat între CNAIR SA și Municipiul Târgu Mures, parteneriat care va permite demararea implementarii. Președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Târgu Mureș au fost chemați la Ministerul Transporturilor, pentru a li se explica modalitatea de implementare”, a mai declarat Cristian Chirteș.
Primarul Soós Zoltán a convocat pentru luni, 9 noiembrie, o şedinţă extraordinară a Consiliului local municipal Târgu Mureş, în cadrul căreia se va dezbate și cel mai probabil se va vota Proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui PARTENERIAT DE IMPLEMENTARE între Compania Natională de Administrare a infrastructurii Rutiere S.A. și U.A.T. Municipiul Târgu Mureș, pentru realizarea obiectivului de investiții: ,,Realizare inel ocolitor al Municipiului Târgu Mures prin interconectarea Autostrazii A3, E60, DN 15 si DJ 152A”.
Proiectul inelului ocolitor al municipiului Târgu Mureș are o valoare totală de 438.845.261,18 lei (peste 90 de milioane de euro) și presupune:
- realizarea unui tronson de 13,52 kilometri,
- a unui pasaj superior peste strada Gheorghe Doja și calea ferată,
- a unui pasaj superior peste strada 8 Martie,
- a unui viaduct peste valea pârâului Budiului și strada Budiului și a
- 8 intersecții la nivel la intersecțiile cu: Bulevardul 1 Decembrie 1918, Calea Sighișoarei zona Shopping City, Calea Sighișoarei zona Viile Dealului Mic, Calea Sighișoarei zona Budiului, sens giratoriu conexine A3, strada Libertății, prelungire strada Insulei, intersecția strada Insulei cu strada Barajului.
Într-o primă fază se vor realiza 2 tronsoane:
Tronsonul 3 – 75.008.396 lei (15.395.180 euro) – racordul la Autostrada “Transilvania”, până la intersecția cu strada Budiului, ieșire spre sat Budiul Mic, în lungime de aproximativ 2,5 km;
Tronsonul 6 – 49.371.678 lei (10.922.212 euro) – racordul cu centura Ernei-Corunca până la drumul european E 60-Calea Sighișoarei, în lungime de aproximativ 1,6 km.