După investiţia de la Sepsi Sf. Gheorghe şi infuzia de capital de la Csikszereda, Viktor Orban plănuieşte susţinerea financiară a unui nou club în fotbalul din România, chiar la Târgu Mureș, scrie G4Media.
Despre intenţiile maghiarilor au scris şi grecii de la trifilara.gr. Conform jurnaliştilor de acolo, Laszlo Bölöni, 68 de ani, antrenorul echipei lor, este dorit pentru a conduce noul proiect gândit la Budapesta.
Bölöni, vizat pentru a conduce investiţia maghiară la Tg Mureş
Premierul Ungariei se vede încurajat de succesul celor două cluburi pe care le susţine financiar în inima Transilvaniei şi este dispus să facă acelaşi lucru şi la Târgu Mureş, dacă primarul Soos Zoltan, care a devenit primar după 20 de ani în care oraşul a fost condus de Dorin Florea, va înfiinţa o echipă de fotbal.
Grecii anunţă că Boloni nu a luat nicio decizie legată de viitorul său la Panathinaikos
„Antrenorul de 68 de ani are toate caracteristicile de care are nevoie pentru a prelua acest club (n.r. la Târgu Mureş).
De fapt, dacă antrenorul român acceptă această propunere, el va avea un cuvânt de spus nu doar ca antrenor, pentru că va avea și mai multe responsabilități.
În esență, va fi chemat să pună bazele și să înființeze o academie maghiară de calitate în această regiune a României.
Cu toate acestea, în prezent nu se știe dacă va alege să plece (n.r. de la Panathinaikos). Nici măcar dacă se gândește să renunțe la antrenorat”, scriu cei de la trifilara.gr.