În Gurghiu se mai știe încă locul unei cetăți ce arată, de la 500 de metri înălțime, panoramă frumoasă asupra întregii Văi a Gurghiului. După ce a fost ridicată pe urmele unui castru roman, la 1437 a fost pusă sub tir de bombardamente cu tunuri și au rămas doar fundația și unul dintre ziduri.
Se spune că localnicii ar fi ajutat la rostologolirea pietrelor de la cetate, din care s-a făcut apoi Castelul Bornemissza. În 1662, aici s-a ținut Dieta Transilvaniei, iar prin 1718 Bornemissza János a comandat terminarea castelului, cu amenajare în stil baroc. Principele Rudolf József l-a făcut castel de vânătoare, locul devenind apoi școală pentru pădurari și vânători, iar mai apoi muzeu. Mulți i-au trecut pragul, cu rang de oaspeți de seamă, Prințul Rudolf al Austriei și Regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit fiind doar două dintre înaltele nume europene.
Parcul Dendrologic adună, în cele zece hectare ale sale, sute de specii de plante autohtone și exotice, unele aduse chiar din America, Australia sau Japonia. Parcul are lac, o insulă, căbănuțe și foișor, fiind loc numai bun de aer curat și adunat de gânduri.
Noi v-am fi recomandat o ieșire la Gurghiu în zile de aprilie-mai. Pînă nu demult, aici puteați simți miresme unice, în rezervația ce poartă nume de poveste. Poiana Narciselor, arie protejată de interes național, aduna, pe trei hectare, peste 160 de specii de flori, unde regină este chiar narcisa, care în ani buni se arăta în număr de aproape 10 fire pe fiecare metru pătrat. În ultimul timp, narcisele sunt tot mai rare…
Gurghiul nu duce lipsă nici de legende. Prin Glăjărie, demult, era o pădure nesfârșită de fag, ce arăta soarele doar în două-trei poiene, unde trăiau, pe văi diferite, doi ciobani. Lupu și Ursu erau deranjați doar toamna de alaiul vânătoresc și primăvara de popii ce veneau să le sfințească stâna. Unul dintre vânătorii aceștia, ajuns tocmai de pe lângă Viena, a descoperit un răzor numai bun de topit sticla. A fost începutul a ceea ce vremurile de mai târziu numeau fabrica de sticlă de la Glăjărie, adusă din Larga, ce a cunoscut avânt și a crescut comuna. Urme ale sticlăriilor făcute atunci se mai găsesc și astăzi prin case ale bătrânilor satului. Tot din aceste locuri sunt și sărăturile de la Orșova, unde oamenii au făcut găuri cu adâncimi de 10 metri, ca să scoată saramură. Inclusiv celebra Telemea de Ibănești, produs românesc cu denumire de origine protejată își ia saramura ce îi dă gust unic și o face atât de apreciată în toată lumea, de la Orșova.
La Gurghiu, ceaunele sunt încinse cam tot timpul anului, mai puțin în zilele de Post. Ne-am tot gândit despre care să vă povestim, pentru că și mielul și vițelul au amândoi gusturi coborâte din Rai. Veți vedea că diferențele în a le face nu-s mari tare, și de-asta vă spunem despre amândouă. Dar plecăm de la
MIEL DE CAȘVA LA CEAUN
Mielul e bun la ceasuri de primăvară, dar dacă nu apucăm să-l facem pe lângă Paști ci mai târziu, peste an, trebuie să-l opărim musai în ceaun, după care îl strecurăm și îl pregătim de tocană. Pornim cu o slănină afumată, care tăiată bucățele se călește în ulei. Când o vedem prăjită, punem ceapa tocată și ardeiul tăiat mărunt. Lăsăm să dea în nu mai mult de un clocot, după care presărăm din mână sare, piper și boia. Mai aruncăm în foc o jumătate de borcan de pastă de ardei dulce de casă și de-acum e vremea pentru carne. O lăsăm până se pătrunde, să fiarbă în sec și abia după jumătate de ceas, punem și vreo două căni rase de apă. Vițelul se face taman așa, dar în loc de slănină, înmiresmăm cu două-trei roșii decojite.
INGREDIENTE:
3 kilograme de carne de miel sau vițel
4-5 cepe ți 3-4 ardei
boabe de piper, sar, boia
patru cinci creste de slănină pentru miel/trei-patru roșii decojite pentru vițel
info: fragment din volumul ISTORIE CU GUST
