În Sângeorgiu de Pădure se aflau o abație și o biserică, pe ruinele cărora, la 1569, familia Kornis și-a construit un Palat, din materialele căruia a luat prima formă, prin anul 1759, actualul Castel Rhédey, care a adus faima micului orășel mureșean.
Sângeorgiu de Pădure este celebru în toată lumea pentru că aici s-a născut și a fost înmormântată, după ce a murit la numai 29 de ani, Claudine Rhédey de Kis-Rhéde, bunica Reginei Maria-Victoria a Marii Britanii, stră-străbunica actualei Regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a. Pe un deal unbros, În curtea Bisericii Reformate din Sângeorgiu, familia Rhédey are o criptă, restaurată cu sprijinul Casei Regale Britanice.
În Bezidu Nou, aparținător de Sângeorgiu de Pădure, au trăit ultimii sabatarieni ardeleni, până în 1868, când au trecut la religia iudaică. Aici, comuniștii au construit un baraj, ale cărui lucrări de ridicare au înghițit întregul sat cu 180 de case și Biserica locului. Peste timp, pe singurul zid rămas în picioare, oamenii au scris că “acum satul Bezidul-Nou se află pe fundul lacului. Foştii locuitori ai celor 180 de case, răspândiţi prin lume, îl plâng şi azi. Rugile romano-catolicilor, unitarianilor, greco-catolicilor şi ale sabatarianilor ardeleni s-au muţit pentru totdeauna. Acest loc să fie simbolul toleranţei între religii“. Povestea locului, devenit acum lac de pescuit, cu priveliște ce îți taie respirația, a devenit un magnet pentru mii de turiști, care vin să vadă satul înghițit de ape.
Sângeorgiu de Pădure este și locul în care, se spune că, se face unul dintre cele mai bune deserturi. Prăjitura asta delicată, din viță nobiliară, are multe nume, date de locurile în care este savurată. Se spune că era una dintre preferatele lui Karol Józef Wojtyła, cel ce avea să devină Papa Ioan Paul al II-lea, încă de când acesta era elev de liceu.
Pe vremea aceea, desertul era știut în Polonia drept napoleoska sau kremowska, dar aprecierea Papei i-a adus numele de kremówka papieska – cremeșul papal. Belgienii o știu drept carré glacé, în Germania se numește Kremschnitte, iar în Anglia vanilla slice.
Prin anumite părți, românii îi spun cremșnit, iar în Ardeal e știută cremeș. Cel mai bun e gustul de prin părțile secuiești și, cum noi aducem gustului tribut, îi zicem
KRÉMES
Pentru foi, frământăm făina cu 2 gălbenușuri de ou, 2 linguri de smântână, apă și sare până ne iese un aluat moale și frumos, din care facem două părți egale, în formă de bile. Separat, amestecăm 3 linguri de unsoare de porc cu 1 pahar bun de făină și iarăși împărțim în două.
Întindem cu sucitorul prima bilă și o ungem cu prima parte din amestecul de unsoare.
Acum vine “împăturatul” păturii în patru: luăm partea stângă și o aducem până la mijloc, unde o întâlnim cu partea dreaptă și le acoperim una cu alta. Apoi, întoarcem în sus partea de jos și întoarcem în jos partea de sus, tot până la mijloc și iar le-acoperim. O trimitem la rece o jumătate de oră, după care o întidem și iarăși facem pături, exact ca prima dată. Și iar o trimitem o jumătate de oră la frigider, după care iar o întindem și gata, o dăm la cuptor încins, până se rumenește. Facem asta de două ori, pentru că de două foi avem nevoie.
Pentru cremă, amestecăm făina și gălbenușurile cu un pahar ras de lapte. Albușurile le batem cu alt pahar, de zahăr, până facem o spumă bună și mai tare. Punem la fiert cam trei pahare de lapte și o păstaie de vanilie. La primul clocot, punem amestecul din gălbenușuri și treptat cel din albușuri, după care amestecăm să iasă crema fină. Când e gata, o întindem peste prima foaie coaptă și o învelim cu a doua foaie, că o dăm la rece până mâine și să nu-i fie frig.
INGREDIENTE:
pentru foi:
- 350 de grame de făină albă
- 2 gălbenușuri de ou
- 2 linguri de smântână
- sare
- 3 linguri de untură de porc
pentru cremă:
- 6 ouă
- 4 linguri de făină
- 2 pahare de zahăr
- 4 pahare de lapte
- 1 păstaie de vanilie
*FRAGMENT DIN VOLUMUL „ISTORIE CU GUST”
