www.mures.ro

vineri, iunie 7, 2024
No menu items!
Acasă ȘTIRI LA CALD: Ce cred liderii politici din Mureș, despre "jó napot-ul" lui...

LA CALD: Ce cred liderii politici din Mureș, despre „jó napot-ul” lui Iohannis

Klaus Iohannis a susținut astăzi o scurtă declarație de presă, exclusiv pe tema proiectului de lege care acordă autonomie administrativă Ținutului Secuiesc, proiect adoptat tacit de Camera Deputaților și respins de Senat, ulterior declarației Președintelui.

Iohannis a lansat un atac dur la adresa PSD și a spus că, atât timp cât el va fi președinte, o astfel de lege nu va exista.

Reacțiile liderilor politici din județul Mureș la declarația Președintelui nu s-au lăsat așteptate.

PNL – senator Cristian Chirteș, președinte PNL Mureș

“În calitate de senator, membru al camerei decizionale, am votat împotriva proiectului privind autonomia așa zisului Ținut Secuiesc.

Am făcut acest lucru conștient că mandatul încredințat de mureșeni pentru a-i reprezenta în Parlamentul României este acela de a le asigura liniștea, într-o zonă ale cărei preocupări nu mai sunt demult segregările etnice, ci un proiect comun pentru dezvoltarea județului.

Astăzi s-a restabilit ordinea constituțională, după ce PSD a ținut proiectul în sertarele Camerei Deputaților, în complicitate evidentă cu UDMR, tocmai pentru adoptarea sa tacită. Este încă o dovadă clară a faptului că PSD acționează împotriva intereselor naționale.

Îl felicit pe Președintele Klaus Iohannis, a cărui reacție a fost aceea a unui bărbat de stat, garant al respectării Constituției.”

PSD – Sergiu Papuc, viceprimarul municipiului Târgu Mureș

“Am ascultat azi declarația preşedintelui Iohannis despre proiectul de lege privind „Autonomia Ținutului Secuiesc”. Cum sa minți în asemenea hal? De la înălțimea funcției prezidențiale să declari ca s-a făcut blat cu Victor Orban ca să se „dea Ardealul ungurilor” fără să produci vreo dovadă, înseamnă să duci campania electorală în mocirlă.
Pe de altă parte această greşeală procedurală „de adoptare tacită” nu poate fi scuzată de nimic. Senatul va trebui azi să o corecteze.
Eu, ca târgumureşean dezavuez astfel de instigări la ură etnică.”

UDMR – Péter Ferenc, președinte UDMR Mureș

“Stimate domnule Președinte! Nimeni nu trebuie să dea ungurilor Ardealul, deoarece acesta este și al nostru. Este al nostru, așa cum este al românilor, sașilor și romilor.

Sunt consternat de ceea ce s-a întâmplat astăzi. Mă simt umilit. Domnule Președinte, declarația dumneavoastră nu este demnă de un conducător de stat. Întotdeauna sunt opinii pro și contra legate de orice proiect politic, și este normal să fie așa, dar atacul dvs de astăzi împotriva comunității maghiare este inacceptabil. Acesta poate crea un precedent periculos.

Aștept să vă cereți scuze pentru aceste declarații! Eu cred că în această țară așa ceva nu poate fi acceptat. Am această convingere mai ales că sunt președinte într-un județ multietnic și multicultural. Astfel de declarații provoacă conflicte interetnice care îngreunează viața noastră de zi cu zi.”

USR – Adrian Nemeth Gherman, candidat la Primăria municipiului Târgu Mureș

“Președintelui Iohannis au început să-i placă discursurile dure și măsurile dure. Probabil e luat de valul coronavirusului. Sigur că proiectul de lege privind autonomia ținutului secuiesc nu ar fi trecut niciodată de parlament și sigur că e neconstituțional. Dar miza este cartea naționalistă, care crede el că poate aduce puncte pentru PNL. Rușinos și meschin calcul. De asemenea iresponsabil.

L-am votat de ambele ori. Asta e. Am greșit. De la mine ca minoritar multietnic va spun: Să va fie rușine Domnule Președinte!

Inițiatorilor acestui proiect de lege vă spun de asemenea: Să vă fie rușine!”

 

PMP – deputat Marius Emil Pașcan, președinte executiv

„Este rușinos și revoltător că a trecut de Camera Deputaților, prin adoptare tacită, Propunerea legislativă privind Statutul de autonomie al pretinsului Ținut Secuiesc. Am prevenit în acest sens Biroul Permanent și Comitetul liderilor din Camera Deputaților încă din data de 12 martie, anul curent, când personal am solicitat introducerea proiectului respectiv pe ordinea de zi pentru dezbaterea și respingerea acestuia. Deși în Comitetul liderilor s-a aprobat includerea acestui proiect pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, din cauza pandemiei, întrucât nu s-a mai ținut ședință de plen, acest proiect nu a mai fost dezbătut și, din păcate, s-a adoptat tacit la expirarea termenului de dezbatere prevăzut legal. Aceasta este realitatea, acesta este adevărul…”

POL – Dan Mașca, președinte

“Doamne cît mă bucur că nu l-am votat pe Iohannis. În loc să se folosească de situatia votului tacit din Camera Deputatilor si sa inceapa o posibila dezbatere, necesara, in ceea ce priveste autonomiile locale regionale, Romania fiind, cred ca alaturi de Ungaria, printre putinele tari din UE, care nu au astfel de regiuni autonome, el iese cu un mesaj stupid, de nivelul celor scoase in piata de alti ”inteligenti” de la PSD. ROMANIA are nevoie de autonomii regionale, de descentralizare fiscala si administrativa similare cu cele ale majoritatii tarilor membre UE, care nu sunt tari federale, dar au autonomii regionale, chiar si in state mici, cu populatie mult mai mica ca a ROMANIEI.”

 

 

 

 

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments