Peste 7.500 de persoane au fost vaccinate la maratonul “Mureșul se vaccinează”.
Timp de 72 de ore, neîntrerupt, la UMFST a fost o adevărată desfășurare de forțe, în care medici, asistenți, registratori, personal medical angajat sau voluntari s-au pus în slujba comunității.
A fost un exercițiu de implicare civică și profesională, în care unul dintre coordonatori a fost prof.univ.dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
„Un efort colectiv prin care universitatea a arătat din nou că are capacitatea de a coagula toate autoritățile care trebuie să se îngrijească de binele oamenilor. Am stat de vorbă cu cetățenii și i-am întrebat de ce au venit la UMFST pentru vaccinare când puteau merge la un centru mai apropiat. Răspunsul primit m-a umplut de bucurie: „Pentru că aici, la Universitate, ne-am simțit mai în siguranță.” Siguranța este la fel de mare în fiecare centru de vaccinare, dar încrederea pe care o au oamenii în Universitate, în cei care au fost voluntari sub cupola acestei instituții de învățământ superior, mă face să cred că trebuie să rămânem la fel de dispuși să răspundem nevoilor celor din jur. Le mulțumesc celor peste 300 de voluntari: medici, asistente medicale, studenți, oameni de bine din Mureș – unii fără pregătire medicală, dar motivați de dorința de a face și ei ceva pentru binele celor din jur. Organizarea a fost fără cusur. Nimeni nu va fi bine până când nu vom fi toți bine! E pluribus unum!”, a transmis prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș.