În conformitate cu Dispoziţia Primarului nr. 732, se convoacă şedinţa extraordinară a Consiliului local al municipiului Târgu Mureş, care va avea loc marţi, 27 aprilie 2021, ora 14.
Pe ordinea de zi se află proiectul de hotărâre privind mandatarea reprezentantului A.G.A. , să aprobe documentele referitoare la subiectele de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor Compania Aquaserv SA, din data de 18 mai 2021.
Se va discuta și proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de păşunat pentru pajiştile proprietate privată a municipiului Târgu Mureş
Consilierii locali vor analiza modificarea HCL nr.71 din 25 martie 2021 prin care s-a aprobat încheierea unui contract de închiriere a unor încăperi din incinta Parohiei Romano Catolice Sf. Ioan Botezătorul Târgu Mureş, situate în Piaţa Trandafirilor, nr.61, în vederea utilizării acestora de către Liceul Teologic Romano Catolic “II Rakoczi Ferenc„ din Târgu Mureş şi aprobarea modelului de contract.
Miza cea mai mare este însă proiectul de hotărâre privind aprobarea derulării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, pentru delegarea serviciului public de salubrizare pentru activităţi – colectare şi transport deşeuri – în municipiul Târgu Mureş, prin contract de prestări de servicii, ca procedură de urgenţă, conform prevederilor art. 104 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 98/2016, şi a documentaţiei de atribuire aferentă.