Într-o perioadă în care în spațiul public sunt multe dezbateri legate de profesionalismul politicienilor aflați în diverse funcții, începând de astăzi vom analiza rezultatele profesionale ale politicienilor care candidează la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Munca în profesiile lor este cea mai neutră recomandare pe care și-o fac ei înșiși și cea mai bună carte de vizită pe care o pot aduce în fața electoratului.
Astăzi, primul episod.
În ultimul an, medicii universitari mureșeni au părut mai deciși să intre în politică și să chiar să își asume roluri decisive în ierarhia candidaților diferitelor partide.
Profitând electoral de pandemia de coronavirus, strategii politici au reușit să aducă în rândurile lor personalități medicale și științifice, care apar în prim planul comunicării din această perioadă.
Opiniile exprimate, dar mai ales soluțiile propuse, pot face diferența la alegerile din 6 decembrie și pentru a le analiza părerile, este util să îi cunoaștem cât mai bine din punct de vedere profesional.
Cine sunt candidații la alegerile parlamentare care vin din zona medical-academică mureșeană?
- Theodora Benedek – locul 2 pe lista pentru Senat a Partidului Național Liberal
- Leonard Azamfirei – locul 1 pe lista pentru Senat a Partidului Social Democrat
- Florin Buicu – locul 2 pe lista pentru Camera Deputaților a Partidului Social Democrat
- Vass Levente – locul 4 pe lista pentru Camera Deputaților a Partidului Social Democrat
Publicațiile științifice reprezintă modalitatea de validare a calității activității de cercetare și implicit a profesionalismului cadrelor didactice universitare.
Revistele în care sunt publicate rezultatele activității profesionale ale medicilor și cercetătorilor sunt ierarhizate în funcție de impactul lor internațional, pe baza unor indicatori bine stabiliți, în cadrul bazelor de date internaționale. Cu cât factorul de impact al revistei este mai mare, cu atât este mai mare valoarea articolului publicat în acea revistă.
De exemplu, pentru a putea promova în cariera academică, este obligatorie publicarea unui număr mare de articole științifice în reviste internaționale, indexate în baza de date internațională ISI Web of Science / Clarivate Analytics. Aceasta este o cerință obligatorie în toate universitățile din lume.
Nu orice articol științific ajunge să fie indexat în această bază de date, ci doar cele de valoare crescută.
Număr publicații în baza de date ISI Web of Science / Clarivate Analytics în anul 2020
- Prof. dr. Theodora Benedek (PNL, candidat Senat)– 17 articole
- Prof. Dr. Leonard Azamfirei (PSD, candidat senat) – 3 articole
- Conf. Dr. Buicu Florin (PSD, candidat Camera Deputaților) – 1 articole
- Dr. Vass Levente (UDMR, candidat Camera Deputaților) – 0 articole
Prof. dr. Theodora Benedek are, așadar, peste 80% din numărul articolelor publicate de medicii universitari mureșeni care candidează pentru Parlamentul României.
Dar numărul de articole nu este singurul criteriu care contează, mult mai importantă fiind, de fapt, calitatea revistelor în care sunt publicate articolele.
Pentru fiecare revistă din acest clasament, se calculează un factor de impact, care este direct proporțional cu prestigiul științific al revistei pe plan internațional.
Factorul de impact cumulat, care reprezintă suma factorilor de impact al tuturor publicațiilor unui cadru didactic, este măsura cea mai directă a recunoașterii internaționale a valorii profesionale pentru un cadru universitar.
Cum stau politicienii noștii la recunoașterea internațională?
- Theodora Benedek (PNL) – factor de impact pe anul 2020 – 29,15, cu publicații în reviste din USA (3 articole), Anglia (3 articole), Germania (2 articole) Elveția (1 articol), Olanda (1 articol), și România (7 articole)
- Leonard Azamfirei (PSD) – factor de impact pe anul 2020 – 4,63,cu 2 articole publicate în România și unul în Anglia
- Florin Buicu (PSD) factor de impact pe anul 2020 – 1,60, cu un articol publicat în România
- Dr. Vass Levente (UDMR) – factor de impact pe anul 2020 – 0, fără articole publicate
Este încă o confirmare, statistică de această dată, a valorii școlii târgumureșene de cardiologie, condusă în prezent de prof. Theodora Benedek, prezentă în cele mai prestigioase publicații de specialitate din România și din străinătate.
Raportând acest indicator la partidele care se prezintă cu medici universitari în cursa electorală din județul Mureș pentru alegerile parlamentare, rezultă un factor de impact de 29,15 al PNL (prin Theodora Benedek) față de 5,2 al PSD (prin Leonard Azamfirei și Florin Buicu).
sursa informațiilor: baza de date Clarivate Analytics / ISI web of science
Comandat de Partidul Național Liberal – Organizația județeană Mureș, executat de SC CARDIOBIT SRL, prin www.mures.ro, cod mandatar financiar 11200025