Dispeceratul Integrat de Urgență 112 Mureș este primul dispecerat integrat din România.
Aceasta a însemnat încă o premieră națională pentru Târgu Mureș, în managementul situațiilor de urgență.
După ce și-a început activitatea în anul 2001, Dispeceratul a devenit, patru ani mai târziu, parte a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.
Ulterior, Dispeceratul de la Târgu Mureș a devenit model național, unde s-au format sute de specialiști, din toată țara.
La ora 20, mures.ro vă invită să vedeți, într-o ediție specială, locul unde oamenii apelează în situații de urgență.
Mergem în sediul din Târgu Mureș al Dispeceratului Integrat 112, unde vom afla cine a avut curajul să pornească acest proiect, care este traseul unui apel de urgență între dispeceri, dar și care au fost și cele mai grele ori cele mai frumoase momente de când avem 112 la Târgu Mureș.