Liderul organizației PNL Reghin, Gabriel Toncean și membrii biroului politic local au făcut o analiză la sânge a proiectului de buget al Municipiului Reghin.
Astfel, se solicită clarificări din partea Executivului Primăriei municipiului Reghin, cu privire la sumele prevăzute la secțiunea venituri din secțiunea de dezvoltare, din care: finanțări prin PNDL – 7488000 lei.
“Dorim să cunoaștem dacă executivul a semnat contractele de finanțare sau se află doar în procedură de analiză. Fără contracte de finanțare semnate considerăm că nu putem discuta de aceste prevederi bugetare la secțiunea de venituri deoarece putem risca, în eventualitatea unei nefinanțări, crearea unui deficit bugetar prea mare pentru orașul nostru”, afirmă semnatarii analizei.
De asemenea, s-a constatat că nu există în mapa de documente hotărârile adunării generale ale Clubului Sportiv care să facă descărcarea de gestiune și totodată care să prevadă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2020.
“Observăm cu tristețe că acest club se bazează doar pe finanțarea de la bugetul local. Având în vedere aceste considerente, PNL organizația municipală Reghin a decis ca acest capitol bugetar să nu-l voteze, până la clarificarea situației clubului, deoarece intră în contradicție cu principiile de transparență decizională și cheltuire responsabilă a banului public, precum și de legalitate.”
Liberalii reghineni afirmă că sprijină evenimentele culturale, dar sub condiția unui calendar de evenimente prestabilit și aprobat de către consiliul local. „După analizarea calendarului și a costurilor/ eveniment organizat, vom putea lua o decizie în folosul comunității, în caz contrar, fiind în an electoral, putem ușor bănui că sunt sume destinate doar pentru mâncare și băutură, care n-au nici o legătură cu activitatea culturală a orașului.”
Cu privire la lista de investiții, capitolul Învățământ, PNL Reghin propune alocarea sumei de 450.000 lei pentru finalizarea lucrărilor la cabinetul stomatologic de la Liceul Petru Maior și dezvoltarea unei rețele de cabinete stomatologice în sistemul de învățământ din Reghin.